|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea
Patrimoniului Naţional în Context European.
222.
Şelimbăr (Sellenberk, Schellenberg, Schällembrich),
comună Anul primei atestări scrise: 1323; Henczo et Hunningus de
Schellenberg.[1] 1. În anul 1971, pe una dintre terasele
pârâului Seviş, aflată pe teritoriul suburbiei Şelimbăr,
aparţinătoare de municipiul Sibiu, a fost descoperită,
întâmplător, o unealtă de silex de culoare închisă,
triedică în secţiune şi cu muchiile laterale sinuoase. Unealta
păstrează spre bază talonul (cortexul natural al bulgărelui
de silex din care a fost confecţionată unealta). Deşi
păstrează elemente de formă şi tehnică
abbevilliană (paleolitic inferior) piesa are şi unele detalii de
prelucrare ce o plasează în epoca mousteriană (paleolitic
mijlociu). Această descoperire marchează existenţa unei
aşezări a mousterianului de terasă. Bibliografie: Paul 1973a; 1973b. 2. Între sat şi drumul Sibiu – Nocrich
se recunosc urmele drumului roman, pietruit, care venea dinspre pasul
Turnu-Roşu, îndreptându-se spre Guşteriţa. Lângă acest
drum s-a descoperit o râşniţă romană (MNB). Bibliografie: Teutsch 1888, p.
94; Király 1892, p. 107; Jung 1894, p. 150; Popa 2002,
p. 188. 3.
Dintr-un punct de lângă urmele vechiului drum roman ce trecea pe hotarul
localităţii provine un catillus. Bibliografie: Branga 1970, p.
44, nr. 8; Popa 2002, p. 188. 4.
Între Şelimbăr şi Bungard s-a descoperit un mare depozit de
unelte şi arme din fier şi o cană liturgică de bronz în
forma unui cap de bărbat, folosită în cultul catolic (urceolus), datând din prima
jumătate a secolului XIII (MNB). Cana este aproape
identică cu un exemplar descoperit la Riethnordhausen în Turingia
(MBer), ambele fiind produse în Germania centrală, în renumitele
ateliere de la Hildeschein, sau într-unul din atelierele dependente de
acesta. Datorită unor piese
semiprelucrate, ca lame şi butoane de spadă făurite doar
parţial sau în curs de finisare, se pare că este vorba de un
atelier ce a fost distrus sau abandonat, foarte probabil, în urma invaziei
tătare din 1241. Bibliografie: Reissenberger 1879,
p. 85; Horedt 1944, p. 106; 1957, p. 334-348; Rill 1983,
p. 82; Pinter 1999, p. 130. 5. Biserica datează
din secolul XIII şi a fost ridicată ca bazilică romanică
cu trinavată, fără turn, cu cor dreptunghiular şi
absidă semicirculară, la fel ca şi absidiolele colateralelor. În anul 1423, biserica
este pomenită ca purtând hramul Sf. Maria. Edificiul suferă
puţine modificări în epoca gotică, respectiv bolta în cruce a
corului şi probabil bolta navei centrale, înlocuită ulterior în
secolul XVIII. Deasupra arcului triumfal
se găseşte inscripţionată o adevărată
cronică a lucrărilor de refacere şi întreţinere a
monumentului, începută în secolul XVII şi completată mereu
până în zilele noastre. Aici se
menţionează două distrugeri: din partea voievodului Michael
(1599) şi a lui Rakotzi, (sic!) (1659), precum şi numeroase
refaceri până în anul 1986. Turnul
clopotniţă este adosat pe faţada de V, în anul 1807. În 1423, este
pomenită şi o capelă a Sf. Bartholomeus, neidentificată
în teren. O fortificaţie în
jurul bisericii este pomenită în anul 1507 şi se pare că a
fost o curtină dublă, din care s-au păstrat segmente în partea
de E, N şi V. Bibliografie: Vătăşianu 1959, p. 178; Treiber 1971, p. 50; Fabini 1998, p. 664-666. |
