b

Cuprins

Prescurtări

 

Mediul geografic

Repertoriul descoperirilor (AZ)

Perioade istorice (AZ)

·        Paleolitic

·        Neolitic şi eneolitic

·        Bronz

·        Hallstatt

·        Laténe

·        Roman

·        Medieval Timpuriu

·        Medieval

·        Descoperiri Monetare

style='font-family:Arial'>

 

 REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU

SITURI, MONUMENTE ARHEOLOGICE ŞI ISTORICE

Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu.

ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003.

Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea învăţământului şi cercetării istorice şi arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.; Fundaţia AZZOLA, Sibiu.

Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003.

Seria Bibliotheca Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.

 

 

219. Şaroş pe Târnavă (Szászsáros, Scharosch, Gross-Scharss, Schmersch, Sarus), localitate componentă a oraşului Dumbrăveni

 

Anul primei atestări scrise: 1283; Henricus sacerdos de Sarus.[1]

 

            1. Sub numele acestei localităţi este pomenit un depozit de bronzuri cu coifuri italice, încadrabil cronologic la sfârşitul epocii bronzului, care – alteori – este menţionat ca provenind de la Şaroş (Făgăraş).

Bibliografie: Neigebaur 1851, p. 275.

 

            2. În grădina pastorului luteran din localitate se semnalează resturile unei aşezări primitive, cu fragmente ceramice, despre care nu se fac alte precizări.

Bibliografie: Teutsch 1880, p. 110.

 

            3. În cariera de nisip situată la cca. 300 m de comună spre Sighişoara au apărut, în cursul exploatării materialului de construcţie, materiale ceramice celtice.

Bibliografie: MNB.

 

            4. Pe teritoriul satului se semnalează o cetate, probabil de pământ, Cetatea Hoţilor (Riwerburg), dintr-o epocă neprecizată.

Bibliografie: Wolff 1878, p. 67; Horwath 1931, p. 4.

 

5. Biserica luterană, odinioară cu hramul Sf. Helena, a fost construită la mijlocul secolului XIV.

Se pare că şantierul care a realizat lucrările a fost acelaşi cu cel sibian. În această primă etapă, s-a construit corul cu trei travee, transeptul şi nava centrală.

Conform unei inscripţii păstrate în sacristie, în anul 1422, biserica este sfinţită de un legat papal venit de la Roma.

După o întrerupere a lucrărilor, la începutul secolului XVI, se renunţă la proiectul iniţial, navele laterale au rămas neexecutate şi s-au închis arcadele navei principale şi ale transeptului.

Adausuri ulterioare sunt turnul de V, bolta corului, sacristia şi două încăperi situate la S de nava centrală.

La S de biserică, actualmente cuprinse în zidul fortificaţiei, se disting urme ale unei biserici sau capele cu absidă semicirculară, de factură romanică, datând probabil din secolul XIII.

Fortificaţia din jurul bisericii închide un perimetru poligonal neregulat şi a fost construită în secolul XV şi amplificată în secolul XVI.

Zidul de incintă atinge în unele locuri 10 m şi este întărit cu două turnuri şi trei bastioane.

Pe turnul de N se mai distinge zugrăveală în roşu, alb şi negru.

Turnul de poartă de pe partea de S a fost prevăzut cu hersă şi păstrează, la fel ca bastioanele, guri de smoală scoase pe console de zidărie.

În anul 1605, întregul ansamblu suferă mari distrugeri din partea trupelor secuieşti.

Bibliografie: Roth 1905, p. 96; Horwath 1931, p. 5-7; Vătăşianu 1959, p. 119; Treiber 1971, p. 192; Fabritius-Dancu 1980, pl. 72; Gheorghiu 1985, p. 168; Fabini 1998, p. 659-661.

 

 



[1] Zimmermann şi colab., UB, I, p. 145.