|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea
Patrimoniului Naţional în Context European.
219.
Şaroş pe Târnavă (Szászsáros,
Scharosch, Gross-Scharss, Schmersch, Sarus), localitate componentă a
oraşului Dumbrăveni Anul primei atestări scrise: 1283; Henricus sacerdos de Sarus.[1] 1. Sub numele acestei localităţi
este pomenit un depozit de bronzuri cu coifuri italice, încadrabil cronologic
la sfârşitul epocii bronzului, care – alteori – este menţionat ca
provenind de la Şaroş (Făgăraş). Bibliografie: Neigebaur 1851,
p. 275. 2.
În grădina pastorului luteran din localitate se semnalează
resturile unei aşezări primitive, cu fragmente ceramice, despre
care nu se fac alte precizări. Bibliografie: Teutsch 1880, p.
110. 3. În cariera de nisip situată la cca.
300 m de comună spre Sighişoara au apărut, în cursul
exploatării materialului de construcţie, materiale ceramice
celtice. Bibliografie: MNB. 4.
Pe teritoriul satului se semnalează o cetate, probabil de pământ, Cetatea Hoţilor (Riwerburg),
dintr-o epocă neprecizată. Bibliografie: Wolff 1878, p. 67;
Horwath 1931, p. 4. 5. Biserica luterană, odinioară cu
hramul Sf. Helena, a fost construită la mijlocul secolului XIV. Se pare că şantierul care a realizat
lucrările a fost acelaşi cu cel sibian. În această primă
etapă, s-a construit corul cu trei travee, transeptul şi nava
centrală. Conform unei inscripţii păstrate în
sacristie, în anul 1422, biserica este sfinţită de un legat papal
venit de la Roma. După o întrerupere a lucrărilor, la
începutul secolului XVI, se renunţă la proiectul iniţial,
navele laterale au rămas neexecutate şi s-au închis arcadele navei
principale şi ale transeptului. Adausuri ulterioare sunt turnul de V, bolta
corului, sacristia şi două încăperi situate la S de nava
centrală. La S de biserică,
actualmente cuprinse în zidul fortificaţiei, se disting urme ale unei
biserici sau capele cu absidă semicirculară, de factură
romanică, datând probabil din secolul XIII. Fortificaţia din
jurul bisericii închide un perimetru poligonal neregulat şi a fost
construită în secolul XV şi amplificată în secolul XVI. Zidul de incintă
atinge în unele locuri 10 m şi este întărit cu două turnuri
şi trei bastioane. Pe turnul de N se mai
distinge zugrăveală în roşu, alb şi negru. Turnul de poartă de
pe partea de S a fost prevăzut cu hersă şi
păstrează, la fel ca bastioanele, guri de smoală scoase pe
console de zidărie. În anul 1605, întregul
ansamblu suferă mari distrugeri din partea trupelor secuieşti. Bibliografie: Roth 1905, p. 96;
Horwath 1931, p. 5-7; Vătăşianu 1959, p. 119; Treiber
1971, p. 192; Fabritius-Dancu 1980, pl. 72; Gheorghiu 1985,
p. 168; Fabini 1998, p. 659-661. |
