b

Cuprins

Prescurtări

 

Mediul geografic

Repertoriul descoperirilor (AZ)

Perioade istorice (AZ)

·        Paleolitic

·        Neolitic şi eneolitic

·        Bronz

·        Hallstatt

·        Laténe

·        Roman

·        Medieval Timpuriu

·        Medieval

·        Descoperiri Monetare

style='font-family:Arial'>

 

 REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU

SITURI, MONUMENTE ARHEOLOGICE ŞI ISTORICE

Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu.

ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003.

Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea învăţământului şi cercetării istorice şi arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.; Fundaţia AZZOLA, Sibiu.

Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003.

Seria Bibliotheca Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.

 

 

174. Porumbacu de Sus (Felsőporumbak, Oberporumbach, Ober-Bornbach, Warmbach, Pormbich), comuna Porumbacu de Jos

 

            1. Pe vatra actualei localităţi există trei puncte care prin toponimia lor amintesc de existenţa acolo a unei glăjării: Bârcul Glăjăriei, Glăjăria Arsă şi La Glăjărie.

            Producţia sticlei la Porumbacu de Sus se datorează principelui Gabriel Bethlen, care în anii 1625-1626 a poruncit să fie aduşi la Forenbach (Porumbacu) iscusiţi meşteri sticlari din Veneţia şi anume Murano.

            În anul 1632 este menţionată la Porumbacu de Sus o glăjărie cu toate cele de trebuinţă, fără a specifica locul de pe vatra satului unde a fiinţat, iar lângă ea o moară de sfărâmat piatra cu roată şi două săgeţi. După toate probabilităţile ea se afla în hotarul dintre satele Porumbacu de Jos şi Porumbacu de Sus cunoscut astăzi sub numele de Bârcul Glăjăriei, unde cu ocazia unei periegheze au fost descoperite fragmente de obiecte din sticlă, fragmente de ceramică şi fragmente de frită.

            În anul 1648 glăjăria se afla cam la 6 km S de sat în locul cunoscut sub numele de Glăjăria Arsă sau La Richirie. În acest loc s-au descoperit prin săpături arheologice bazele a două instalaţii de topit sticla: un cuptor pentru topit sticla având adosat cuptorul pentru recoacerea produselor finite, fragmente de oale pentru topit sticla, fragmente de frită, fragmente ceramice de culoare cărămizie executate din pastă grosieră şi din pastă fină, fragmente şi piese întregi din sticlă, unelte din fier, precum şi o bârnă din lemn, carbonizată. Instalaţiile datează din secolul al XVII-lea.

            Începând cu anul 1674 glăjăria şi moara de sfărâmat piatra se găsesc din sus de Porumbacu de Sus, Sub Pădure sau Sub Munte, fiind calificată eminentă (jeles). Locul poartă astăzi numele de La Glăjărie şi se află în pădure.

            În anii 1721-1722 se menţionează într-o conscripţie că la Porumbacu de Sus există o sticlărie officina vitrearia, care este a domnului de pământ (?).

            În anul 1726 glăjăria a fost reconstruită prin munca iobagilor.

            În perioada anilor 1761-1765 Gabriel Bethlen s-a ocupat de activitatea glăjăriei aducând meşteri străini şi recurgând la o serie de modificări şi modernizări. Au fost construite un cuptor de recoacere, care a avut o altă formă decât cea veche şi un nou cuptor pentru topirea sticlei. Instalaţiile nou construite au suferit avarii şi a fost nevoie să fie refăcute din temelie.

            Cu ocazia cercetărilor arheologice efectuate în punctul La Glăjărie, situat în pădurea de către munte, au fost descoperite bazele a două instalaţii pentru topit sticla, un cuptor pentru topit sticla de tipul celor cu foc direct, de formă dreptunghiulară, cunoscut sub numele de cuptor pentru oale, transformat mai târziu în cuptor pentru recoacere şi un cuptor de tipul celor cu flacără indirectă, alcătuit dintr-o zonă de topire şi o zonă de regenerare cu gaz, datând din secolele XVIII-XIX. Au mai fost descoperite fragmente ceramice de culoare cărămizie executate din pastă grosieră şi fină, fragmente de oale pentru topit sticla (una întregibilă), frită de diferite culori, forme pentru suflat sticla întregi şi fragmentare, unelte de fier, etc.

            În anul 1894, după 269 de ani de funcţionare continuă, s-a oprit definitiv munca la glăjărie.

Bibliografie: Chalner 1922, 2, p. 90; Stan 1928, p. 355-356; Sághely 1938, p. 231, 279, 291; Borsos 1974, p. 57; Bunta-Imre 1983, p. 68; Bunta 1980, p. 220, 221; Prodan 1989, p. 271, 273; cercetări sistematice Mircea Dan Lazăr (MNB).

 

            2. Mănăstirea ortodoxă de maici din pădurea Purcăriţa este anterioară  anului 1748. Obiectivul este incendiat în anul 1761.

Bibliografie: Rusu şi colab. 2000, p. 210.