|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi
Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
155.
Ocna Sibiului (Vizakna, Salzburg, Salzbrich, Salisfodium, Salisburgum),
oraş Anul primei atestări scrise: 1263; Regele Ştefan cel
Tânăr donează lui Jula, printre altele, terra udvornicorum legitimis suis incolis carentes Wiz.[1] Existenţa salinelor şi
exploatarea sării, indispensabilă omului primitiv a determinat
locuirea neîntreruptă a vieţii omeneşti în împrejurimile Ocnei începând cu epoca
neolitică. 1.
Sondajele executate, în anul 1960, pe locul numit Dealul lui Ion Greavu au dus la descoperirea unui vârf tipic
mousterian şi a trei racloire
de cuarţit care după formă şi tehnica de prelucrare sunt
mousteriene, fiind analoage cu materialul litic descoperit în straturile
mousteriene de la Ohaba Ponor şi Nandru. Bibliografie: Roşu 1963,
p. 123-127; 1967, p. 514-517; Paul-Roşu 1970. 2.
Pe malul din dreapta râului Visa, la locul numit La Roghină, situat vis-á-vis de teritoriul
numit Faţa Vacilor, au fost
descoperite două straturi de cultură separate printr-un strat
steril din punct de vedere arheologic, într-un sondaj efectuat în anul 1960. În cuprinsul primului
strat de cultură au fost descoperite unelte de silex (răzuitoare)
şi fragmente de oase pietrificate care ar putea aparţine unei
locuiri epipaleolitice sau neoliticului aceramic. Stratul
superior conţinea materiale arheologice tipice pentru cultura
Petreşti. Se pare că este vorba despre o extindere, peste Visa, a
aşezării de la Faţa
Vacilor, în perioada corespunzătoare nivelurilor 2 şi 3 din aşezarea
mai sus menţionată. Tot
acum s-au descoperit şi două buze de vas de tip Ciugud (MNB). Bibliografie: Paul 1962, p.
193-204; 1970, p. 97-104; 1992, p. 142. 3. a) La 2 km V de sat, în apropierea punctului Faţa Vacilor, la Beatrie, se află, pe malul de N al
pârâului o aşezare cu ceramică pictată din epoca
neolitică. De aici se mai cunoaşte şi ceramică
Coţofeni, Wietenberg, hallstattiană şi dacică (MNB). Tot aici s-a găsit,
în anul 1876, acoperită cu o piatră, o urnă de lut ars,
roşie, cu două toarte, împreună cu o mulţime de fragmente
de vase negre şi roşii, amestecate. Se susţine că
descoperirea datează din epoca romană. Bibliografie: Gooss 1876, p.
50; Roska 1941, punct 320; 1943, p. 61, 77, 105-106; Paul
1962, p. 193; Roman 1976, p. 80. b) Prin săpăturile efectuate în anii
1959-1960 la locul numit Faţa
Vacilor (Tehenek Aldola), situat pe malul stâng al râului Visa, a fost atestată
existenţa unei întinse aşezări cu un strat de cultură de
grosime variabilă, în funcţie de zona aşezării (de la
0,80 m la 1,80 m) reprezentând, prin conţinutul său arheologic, mai
multe faze din dezvoltarea culturii Turdaş şi Petreşti. Nivelul inferior, mai
subţire, dar având din loc în loc bordeie ce se adâncesc până la
3,80 m faţă de suprafaţa actuală a solului şi
aparţine fazelor mijlocii şi târzii ale culturii Turdaş. Nivelurile următoare
(2 şi 3) au un bogat material arheologic constând din unelte de
piatră şlefuită şi de silex, precum şi din numeroase
vase şi, mai ales, fragmente ceramice – unele pictate. Ceramica pictată
s-a dovedit a aparţine fazelor mijlocii (A-B) şi târzii (B) ale
culturii Petreşti. Spre marginea de NV a
aşezării au fost dezvelite, în întregime, două locuinţe
cu platformă de lut, parţial suprapuse, aparţinând fazei B a
culturii Petreşti. În cuprinsul
aşezării, pe malul de N al râului Visa, a fost descoperit un
mormânt de inhumaţie, chircit, ce s-a dovedit a aparţine, de
asemenea, acestei faze a culturii Petreşti. Aici s-au descoperit
şi materiale ceramice de epocă romană. Bibliografie: Paul 1962, p.
193-204; 1970, p. 97-104; 1992, p. 142; *** 2000, p.
216-217; Popa 2002, p. 135. c) În punctul numit Ciuha s-au descoperit
fragmente ceramice aparţinând culturii eneolitice Coţofeni. Bibliografie: Roman 1976, p.
83; Dragotă 1998, p. 27; Ciugudean 2000, p. 76. 4.
La V de vatra oraşului au fost adunate, de pe ambele maluri ale râului
numit Racoteci (Rocoteci),
fragmente ceramice, bucăţi de chirpici cu urme de nuiele, precum
şi un fragment de topor calapod. Aceste vestigii
aparţin culturii Petreşti. Bibliografie: MNB. 5.
La locul numit Triguri, situat la
NE de halta CFR, a fost descoperită, prin cercetări de
suprafaţă efectuate în anul 1962, o întinsă aşezare
aparţinând culturii Wietenberg. Un
prim sondaj a fost efectuat în anul 1962. În anul 1974
săpăturile au fost extinse constatându-se existenţa unui
singur strat de cultură în cuprinsul căruia s-a descoperit
ceramică tipică pentru cultura Wietenberg. Ulterior
s-au descoperit vestigiile celui mai timpuriu neolitic din România
(Precriş în opinia autorului). Aşezarea aparţine culturii
Starčevo-Criş, fazele I-IV. Bibliografie: Paul 1989, p.
3-27; 1995, p. 28-68; Kalmar 1999, p. 172; *** 2000, p.
216-217. 6.
În zona Lacurilor de Sus (Salzsteppe) au
fost descoperite, în anul 1954, următoarele obiecte: un topor de opal,
cioplit grosolan; un răzuitor din opal galben, un fragment de nucleu de
silex (opal), cu urme de prelucrare; un fragment de piatră de râu
(probabil topor), cu urme de şlefuire. Primele trei unelte din
silex (opal) ar putea fi încadrate în epoca paleolitică, eventual în
mousterian. Bibliografie: MNB. 7.
La locul numit Nádas – Észak
– Râura au fost descoperite, prin cercetări de suprafaţă,
fragmente ceramice şi un topor din piatră perforat, ce pot fi
atribuite, în totalitatea lor, culturii Wietenberg. Tot
din acelaşi loc provine un fragment de vas din pastă roşie,
fină, databil în epoca romană. Bibliografie: MNB. 8. Pe malul stâng al
Visei, pe locul numit Lângă Troci,
a fost descoperit – întâmplător – ca urmare a surpării unei
porţiuni din mal, resturile unui schelet, în asociere cu fragmente
ceramice. Pe baza acestora din urmă mormântul de inhumaţie, distrus
cu prilejul descoperirii, poate fi datat în perioada hallstattiană. Bibliografie: CO. 9. Din diferite puncte
topografice se semnalează descoperirea unor topoare de piatră,
găsite izolat, datând din epoca neolitică sau din epoca bronzului. Bibliografie: Teutsch 1878, p.
94; 1887, p. 200. 10. a) În hotarul localităţii s-au
descoperit, fără precizări topografice, aproximativ 20 de
fragmente ceramice şi topoare întregi de serpentin, dacit, amfibol,
sienit, cât şi două baroase
şi ciocane, întrebuinţate – probabil – pentru exploatarea
sării. De asemenea, s-au descoperit şi aşchii de silex şi
obsidian, răzuitoare şi alte obiecte de piatră, datând din
epoca neolitică şi din epoca bronzului (MNB; MNIT). Bibliografie: Koch 1876, p.
130; Gooss 1876, p. 49; Tocilescu 1880, p. 780; Marţian
1903, p. 285; Berciu 1950, p. 67. b) Un ulcior din epoca neolitică (MNIT). Bibliografie: Roska 1941, p.
83. c) Topoare de aramă din eneolitic (MNB). Bibliografie: Popescu 1944, p.
30; Vulpe 1975, fig. 5/48; 11/80; 30/231. d) Un celt şi un topor de bronz au existat în
colecţia MNB. Arme şi unelte de bronz găsite la Ocna Sibiului
au ajuns în colecţia MB. Depozitul se
încadrează în seria Cincu-Suseni (secolul XII î.Chr.), Ha A1. Un tipar pentru turnarea
unui pandantiv de bronz provine din aceeaşi zonă (MNB). Bibliografie: Reiner 1887, p.
158; 1908-1910, p. 10; Roska 1942, p. 35, nr. 85; Petrescu-Dîmboviţa
1977, p. 100; *** 2000, p. 217. e) De pe hotarul localităţii, în
bună parte de la puncte topografice nelocalizate (unul dintre acestea
este Fabrica de Cuţite, altul Figudom) s-au strâns o
mulţime de fragmente ceramice aparţinând preistoriei (ceramică
pictată, ceramică Wietenberg şi Ha), precum şi din
epocile dacică şi romană (MNB; MNIT). Mai multe fragmente
aparţinând perioadei prefeudale fac parte din acelaşi lot (MNB). Bibliografie: Roska 1942, p.
305, nr. 83; Horedt 1941-1944, p. 173; 1951, p. 200; Paul 1967a, p. 8-9; 1981a, p. 42. f) Un piepten de os cu mâner curbat din epoca
dacică (Latčne III) (MNB). Bibliografie: Pârvan 1926, p.
529, fig. 365. g) Tot din acelaşi hotar provine şi un
fragment de catillus. Bibliografie: Branga 1970, p.
44. 11.
Un sceptru cu patru proeminenţe, din perioada eneolitică (grupul
cultural Decea Mureşului) a fost descoperită mai jos de sat, sau în
albia râului (MNB). În aceeaşi perioadă se
poate încadra şi vasul ceramic cu capac publicat de N. Vlassa.[2] Bibliografie: Teutsch 1878, p.
94; Nestor 1933, p. 74; Horedt 1940, p. 286, 15; Roska 1942,
p. 305, nr. 85; Vlassa 1964, p. 356-357, fig. 3/6; Opriţescu
1978, p. 95; Luca 1999, p. 56, 59; Kalmar 1999, p. 172. 12.
În punctul Podul Coţofenei s-au descoperit urme de locuire
aparţinând culturii Coţofeni. Bibliografie: Paul 1981a, p. 41. 13.
Pe panta de N (Nádaésjako) a Dealului Trestia (Dealul Trestiei, Nádáshegy), A. Bakk a săpat morminte de
incineraţie din epoca bronzului, aparţinând culturii Wietenberg. S-au găsit, în total,
12-14 vase, aşezate câte două sau trei, grupate împreună
şi acoperite cu plăci de gresie; în două dintre vase era câte
o ceaşcă mai mică; în afara urnelor era răspândită
cenuşă şi vase; trei dintre urnele mai mari au câte o
placă de os, ornamentată (MNB). Bibliografie: Teutsch 1878, p.
94-95; Schroller 1933, p. 17; Roska 1942, p. 306; Horedt
1943a, p. 347. 14.
Pe panta sudică a locului Baia
Poporane (Baia Poporană) s-au descoperit fragmente
ceramice de tip Wietenberg şi un răzuitor. Bibliografie: Horedt 1937, p.
187. 15.
Pe hotarul Simicel (Smicel, Szimitzely) s-a descoperit un vârf de lance de bronz, din epoca
bronzului, şi un fragment de topor din sienit (MNB). Tot aici s-a descoperit
capul unei statui mici a zeului Apollo din piatră, datând din epoca
romană (MNB), precum şi un denar al lui Antoninus Pius, Faustina
şi mai mulţi denari de la Gordian III. Bibliografie: Gooss 1876, p.
49; Teutsch 1878, p. 95; Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 100; Popa
2002, p. 134. 16.
Fragmente ceramice şi greutăţi pentru războiul de
ţesut – probabil preistorice – provin de la Lacul pentru Adăpatul vitelor (Viehtänkteich) şi la Lacul Verde (Grüner Teich) (MNB). Bibliografie: Gooss 1876, p.
49; Teutsch 1884, p. 76-77. 17.
În colecţiile MNB a intrat un lor format din piese de bronz: şase
brăţări, dintre care două decorate cu grupe de câte trei
proeminenţe, patru phalere şi obrăzarul stâng şi
pomponul unui coif. Depozitul se datează
în secolul IV î.Chr. şi va fi aparţinut unui conducător local
sau celt. Bibliografie: *** 2000, p. 217. 18. Cu ocazia unor
lucrări de construcţii, pe strada M. Viteazul nr. 45, au
apărut mai multe fragmente ceramice, printre care şi o cană
fragmentară din pastă cenuşie, aspră, bine arsă.
După formă şi factura pastei cana poate fi datată în
epoca dacică sau epoca romană (CO). Probabil că aici a
funcţionat un vicus. Bibliografie: Popa 2002, p. 134. 19. În Cimitirul Romano-catolic s-a
găsit o drahmă din Dyrrhachium emisă în secolul III î.Chr. Bibliografie: Gooss 1876, p.
49; Teutsch 1878, p. 95; Winkler 1956, p. 102. 20.
De pe locul numit Dâmbul
Papistaşilor (Papistodomb) s-au descoperit tetradrahme din Thassos. Bibliografie: Téglás 1887, p.
208; Winkler 1956, p. 37. 21.
În epoca romană salinele au fost folosite (fapt nedovedit arheologic),
dovadă numeroasele materiale atribuibile epocii găsite aici. Ipoteza despre
existenţa unui castru în aceste locuri pare a nu avea temei. S-au
descoperit, în schimb, cărămizi, ţigle, mozaic, vase,
fragmente de terra sigillata,
opaiţe de lut (MNAI), obiecte de bronz, un vârf de lance, o
cărămidă stampilată OONO INII[3],
o toartă de vas cu inscripţia SONOIK. . .(MNB); o parte din obiecte
au fost descoperite în partea de NE a localităţii. Fragmente sculpturale
dintr-un grup mithraic provin
tot de aici (MNIT). Urme romane se află
şi în punctele: Râura şi La Stupină. Bibliografie: Ackner 1851, p.
30; Teutsch 1878, p. 94-95; Marţian 1920, p. 474; Horedt
1937, p. 187; 1944, p. 110; Popa 2000, p. 190; 2002,
p. 134-135; Boroneanţ 2000, p. 159. 22.
La locul numit Sub Stupini au fost
descoperite, în pământul răscolit de plug, următoarele
artefacte: fragmente ceramice, de culoare cenuşie sau roşie,
aparţinând unor recipiente de uz comun, datând din epoca romană,
precum şi fragmente de râşniţă din tuf vulcanic. Astfel de materiale arheologice
se găsesc, în mod frecvent, la suprafaţa solului în acest punct.
Aici este un vicus (?). Bibliografie: Popa 2000, p. 174; 2002, p.
135. 23.
La locul numit Podul de Piatră,
pe malul stâng al Pârâului Redei
s-au descoperit la suprafaţă şi în ruptura malului: fragmente
ceramice preistorice atipice; fragmente ceramice databile în epoca
romană şi post-romană, precum şi câteva fragmente
ceramice medievale. Bibliografie: Popa 2000, p. 174, 209; 2002,
p. 135. 24.
La cca 5 km E de sat, în locul zis Zmiţe,
s-a efectuat un sondaj într-o aşezare dacică din vremea epocii
romane. S-au descoperit materiale tipic dacice în acelaşi strat cu
ceramică romană. Tot
de aici provin şi 16 urne cinerare aparţinând unui cimitir de
incineraţie din epoca bronzului. Acestea conţin cenuşă
şi oase calcinate. Bibliografie: Popescu 1965, p.
483; Protase 1966, p. 229-240; Popa 2000, p. 174; 2002,
p. 135. 25.
La marginea de S a oraşului s-a descoperit o urnă funerară
(MNB). Bibliografie: Teutsch 1878, p.
94. 26. Numeroase descoperiri monetare din epoca romană se semnalează de pe hotarul localităţii, din puncte neprecizate topografic. Bibliografie: Seidl 1846, p.
148; Gooss 1876, p. 105-106; Teutsch 1878, p. 95. 27.
Pe Dealul Taberei (Tábarhegy) s-a descoperit un aureus,
al lui Honorius (fosta colecţie Bakk). Bibliografie: Gooss 1876, p.
136. 28.
O fibulă şi o scăriţă dintr-o epocă
neprecizată, eventual din perioada migraţiilor, sunt în MNAI. Bibliografie: MNAI. 29. Câteva fragmente ceramice
aflate la MNB, ornamentate cu linii orizontale şi linii ondulate
incizate, au fost atribuite ceramicii slave. Ele sunt, mai degrabă,
prefeudale, două funduri de vas având cruci înscrise într-un cerc. Bibliografie: Horedt 1951, p.
200. 30.
Pe platoul din punctul topografic Lab
s-a descoperit o necropolă de incineraţie, cercetat în anul 1961 cu
ocazia unor sondaje, cercetările fiind, mai apoi, reluate. În necropolă
predomină mormintele de incineraţie cu urne, fiind publicat, din
prima campanie, numai un mormânt de inhumaţie. Majoritatea mormintelor
sunt deranjate de fierul plugului, fiind la adâncime mică (0,20-0,40 m).
Urnele conţin oseminte umane calcinate şi bucăţele de
cărbune, la care se adaugă – în 2-3 cazuri – obiecte de inventar
foarte modeste şi deteriorate de focul rugului funerar. Jumătatea
superioară a urnelor descoperite până acum este, cu regularitate,
ruptă. Din această cauză este greu de stabilit dacă
urnele aveau sau nu capac. Urnele sunt exclusiv
oale-borcane, lucrate la roată, dintr-o pastă
brună-cărămizie sau negricioasă, zgrunţuroasă
la pipăit, în care s-a amestecat, ca degresant, mult nisip.
Ornamentaţia se compune din incizii dispuse fâşii înguste realizate
din linii paralele, drepte sau vălurite, plasate – de regulă – în
partea superioară a vasului până sub buză. Mormintele de
inhumaţie semnalează faptul că necropola este birituală
(mormintele sunt scitice după opinia lui M. Blăjan !). Scheletele
s-a descoperit la 0,40-0,50 m adâncime, conţin schelete de oameni
maturi, culcaţi pe spate, cu capul la NE şi picioarele întinse la
SV. Mâna dreaptă a unuia dintre defuncţi este întinsă pe
lângă corp, iar stânga, îndoită din cot, este adusă către
bazin. Obiectele de inventar a
mormintelor sunt puţine: un cui de fier scurt, o lamă
fragmentară de cuţit din fier mâncată de rugină, o
bucată de fier care seamănă cu un vârf de săgeată
şi un os prelucrat şi împodobit cu cerculeţe. Uneori apar
şi resturi de incineraţie în morminte. Nu au fost cercetate
îndeajuns de multe morminte pentru a se cunoaşte dacă acestea sunt
grupate după criterii sociale, de vârstă sau cronologice. În porţiunea
cercetată se pare că urnele au fost plasate în şiruri,
deşi nu este exclusă distribuirea lor altfel, de pildă în
grupe, după considerente de înrudire. Autorul cercetării
datează complexul arheologic în secolul IX d.Chr. Izvoarele
scrise ale timpului atestă obiceiul slavilor ca la moartea unui
bărbat soţia să fie jertfită şi arsă
împreună cu soţul pe acelaşi rug. Acest ritual a fost observat
la Ocna Sibiului, în necropola descrisă anterior, constatându-se
prezenţa aşa-numitelor morminte duble, constând din resturi
de incinerare de la un bărbat şi de la o femeie, depuse în
aceeaşi urnă de lut.[4]
Această situaţie nu este, se pare, prezentă în cimitirele de
la Guşteriţa, Boarta şi Brateiu, unde apar alte ritualuri.
Realitatea arheologică atestă, în consecinţă,
existenţa altor populaţii, în afara slavilor, românească, cel
puţin la Brateiu.[5] Bibliografie: Protase 1965,
p. 153-160; Popescu 1965, p. 483; Horedt 1965, p. 7-25. 31.
Înspre NE de oraş se susţine existenţa unui val,
fără şanţ, care s-ar întinde în direcţia SV spre
Şura Mică, fără întreruperi, până în vale. Tot acolo ar fi existat
şi o mică cetate de pământ. Epoca acestor
construcţii este neprecizată. Bibliografie: Marţian 1903,
p. 285; 1920, p. 474. 32.
La Gorgan (Gorganu) se află o movilă (semn
de hotar ?). Bibliografie: Marţian 1920,
p. 28; Roska 1942, 305-306. 33.
Pe Dealul Cetăţii (Várhegy), deasupra oraşului, a
existat în epoca medievală, o cetate, probabil încă din secolul
XIII. Bibliografie: Reiner 1887, p.
158. 34.
În perimetrul oraşului, pe malul din dreapta al Visei, în grădina
Căminului de copii, au fost găsite fragmente ceramice, printre care
şi buze de vas, databile în secolele XII-XIII. Bibliografie: CO. 35.
Biserica veche este o bazilică romanică cu şase travee, cu
turn deasupra corului ce are o boltă în cruce şi se compune dintr-o
absidă şi un spaţiu pătrat şi cu absidiole în
dreptul navelor laterale. Deasupra corului se
înalţă un turn de mari dimensiuni. Portalul romanic este decorat
cu un relief reprezentând arborele
vieţii, încadrat de doi leoparzi. Stilul reliefului, ca şi
formele greoaie ale clădirii pledează pentru o datare la mijlocul
secolului XIII, înaintea invaziei mongole. Mai noi, probabil din
secolul XV, sunt bolţile în reţea ale navelor, unele elemente de
ancadrament ale portalurilor, ca şi contraforţii exteriori. În secolul XVI se
adosează pe partea de S a corului o sacristie. Zidul de incintă
închide un perimetru neregulat, nu a fost întărit cu turnuri şi
este sprijinit de contraforţi exteriori. Bibliografie: Henszelmann 1879,
p. 342; Gerevich 1938, p. 157-158; Vătăşianu 1959,
p. 27, 518; Treiber 1971, p. 52-53; Entz 1968, p. 28; Fabini
1998, p. 639-641. |
