|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi
Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
151. Nou (Szászújfalu, Neudorf,
Noenderf, Villa
Nova), comuna Roşia Anul primei atestări scrise: 1332; Johannes de Novavilla . . . ecclesie plebanus.[1] 1.
La N de punctul Pe Hulă (Auf der Hülle), la 5 km de sat, s-au găsit, în anul 1890, două
monede de bronz de la Valens. Tot aici a mai fost
descoperită o monetă de tip BIATEC (anul 1940). Bibliografie: Weisskircher 1942,
p. 182-185; Lupu 1960, p. 81-86; Preda 1975, 474; Protase
2000, p. 166. 2.
Două monede de argint de tip NONNOS, cu grafia numelui Dealul Girăzii, descoperite
întâmplător în toamna anului 1958. Bibliografie: Lupu 1961, p.
81-88; Popa 2001, p. 420. 3. Din puncte neprecizate
provin două fibule de bronz şi o ceaşcă de alabastru. Bibliografie: Gooss 1876, p.
96. 4. Biserica luterană,
odinioară purtând hramul Sf. Petru şi Pavel (Peter und
Paul) este o bazilică romanică de pe la mijlocul secolului XIII
cu un decor plastic simplu, dar caracteristic. Ea are cinci travee. În
partea sa de E se găseşte un cor format dintr-un spaţiu
pătrat şi o absidă, iar în partea de V, dincolo de
terminaţia celor trei nave, un turn care prezintă mari
asemănări cu cel din Cisnădie. Cele patru etaje ale
turnului sunt marcate, fiecare, prin câte o retragere uşoară, iar
penultimul etaj este prevăzut, pe fiecare latură, cu câte două
perechi de ferestre geminate, cu stâlpişori la mijloc şi arcuri
semicirculare în dreptul lor. Absida altarului este
decorată cu desene şi arcuri geminate, aşezate pe console. Se presupune că
edificiul a fost durat în jurul anului 1260. Schimbările
ulterioare, petrecute la sfârşitul secolului XV, sunt:
supraînălţarea corului şi dotarea cu galerie de luptă,
construirea sacristiei şi boltirea navei centrale şi a corului. Din vechea incintă
fortificată se mai păstrează doar câteva ruine la S de biserică. Bibliografie: Müller 1859, p.
189; Roth 1905, p. 22; Horwath 1936, p. 177; Vătăşianu
1959, p. 31, 160, 519; Treiber 1971, p. 79; Fabini 1998, p.
517-519. |
