b
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
79.
Dupuş (Tóbiás,
Táblás,
Tobiasdorf, Tobsdorf, Toppensterf, Villa Tobiae), denumirea veche
românească Dupusdorf, comuna Aţel Anul primei atestări scrise: 1267.[1] 1. Din locuri neprecizate de pe teritoriul
localităţii provin: a) Un castron, o ceaşcă şi
mărgele de lut, probabil eneolitice (MNIT). Bibliografie: Pósta 1908, p.
41; Roska 1942, p. 282, nr. 46. b) Numeroase fragmente ceramice, dintre care,
unele au ornamente spiralice, probabil din epoca bronzului şi mai multe
obiecte din bronz (un buzdugan cu 12 ţinte, două fragmente de
căldăruşe de tip italic cu toartele în formă de cruce,
lama îndoită a unei spade, două fibule) datând de la sfârşitul
epocii bronzului (MS şi diferite colecţii particulare din
oraş). Se mai semnalează
şi celturi. Depozitul
face parte din seria Sângeorgiu de Pădure-Fizeşu Gherlii (secolul
IX î.Chr.), Ha B2. Bibliografie: Neigebaur 1851,
p. 255; Müller 1858, p. 336-337; Gooss 1876, p. 56; Tocilescu
1880, p. 798, 802, 804, 821, 826; Marţian 1920, p. 245; Pârvan
1926, p. 311, 756; Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 141. c) Fragmente dintr-un vas din perioada
hallstattiană. Bibliografie: MNB. d) O brăţară dacică de argint
cu capetele în formă de animale (MNBud). Bibliografie: Rustoiu 1996, p.
195. 2.
Pentru cetatea de pământ de la Wadeschgraben,
dintre Aţel şi Dupuş, vezi Aţel. 3.
La S de sat, în interiorul unui şanţ circular, s-au
găsit arme, monede imperiale romane, fragmente de ţigle şi de
vase. În săpătura
făcută în anul 1875 s-a descoperit partea inferioară a unei
râşniţe din bazalt, cu fusul de fier, considerată romană
şi un suport de vas realizat din lut ars (MNIT). Bibliografie: Horedt 1944, p.
109; Ackner 1856, p. 20; Bielz 1899, p. 16; *** TIR,
L35, p. 40; Popa 2000, p. 168, 204; 2002, p. 81. 4. La începutul secolului
XVI, se construieşte o biserică sală, de mici dimensiuni, în
stil gotic. Corul şi nava au fost
construite cu aceeaşi lăţime şi sunt boltite la
acelaşi nivel. Ele sunt sprijinite de contraforţi legaţi între
ei, în partea superioară, cu arce de cărămidă ce formează
gurile de smoală ale galeriei de luptă. Accesul pe galeriile de
luptă este asigurat de un turnuleţ cu scară melcată,
construit în colţul de NV al bisericii. Pe partea de N a corului a
fost construită în secolul XVII o sacristie. Portalul uşii de
acces dinspre cor vădeşte trăsături renascentiste, iar
uşa de stejar este inscripţionată 1610. În cor se
păstrează un valoros altar poliptic, datat 1522. Într-o
nişă centrală este fixat un crucifix flancat de doi îngeri.
Panourile fixe şi cele vizibile când altarul este închis, redau scene
din Ciclul Patimilor: Iisus pe Muntele Măslinilor, Judecata
lui Pilat, Purtarea Crucii, Flagelarea, Încununarea cu
Spini, Pregătirea Crucii, Crucificarea şi Învierea.
În scena Încununării cu Spini, unul dintre personaje ţine în
mână un bilet pe care scrie 1522. Pe celelalte panouri este
reprezentată Cina cea de Taină şi imagini din Vechiul
Testament. Predella prezintă imaginea Aşezării în
Mormânt. Pe altar se mai
găseşte o inscripţie ce relatează faptul că acesta a
fost cumpărat şi restaurat de preotul Johann Welther în anul 1720.
Cu acest prilej se vor fi adăugat şi părţile laterale
baroce. În biserică se mai
păstrează trei clopote vechi. Clopotul mare este
inscripţionat.[2]
Clopotul mijlociu este datat 1491 şi ornamentat cu medalioane
reprezentând animale fantastice, iar clopotul mic poartă o altă
inscripţie[3]. Biserica a fost
înconjurată de o fortificaţie poligonală simplă,
sprijinită cu contraforţi dar neîntărită cu turnuri, cum
se poate vedea pe o gravură din secolul XIX. În 1901, curtina a fost
demolată parţial pentru a se folosi materialul de construcţie
la edificarea şcolii. Bibliografie: Vătăşianu 1959, p. 800; Fabritius-Dancu
1980, pl. 67; Gheorghiu 1985, p. 178; Fabini 1998, p
748-750. |