b
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
70.
Dârlos (Darlac, Durles, Darlaz), comună Anul primei atestări scrise: 1317; Possesio Darlaz.[1] 1. Lucrările
agricole efectuate în anul 1973 în grădina cetăţeanului M.
Ţuţu au distrus un mormânt de incineraţie din compoziţia
căruia făceau parte oase umane incinerate şi trei vase lucrate
la roată (secol III î.Chr.). Bibliografie:
Togan 1974, p. 11; Blăjan-Togan 1978, p. 46 sq; Baltag
2000, p. 107. 2. În anul 1892, la locul
numit Valea Popii, s-a descoperit
un torques de argint, spiralat, de
tip dacic, terminat cu protome în formă de capete de şerpi (MNBud). Bibliografie: Hampel 1894, p.
85; Téglás 1894, p. 163-166; 1911, p. 538; Pârvan 1926,
p. 540, 548; Popescu 1937-1940, p. 198; Roska 1942, p. 65, nr.
7; Rustoiu 1996, p. 195. 3.
În zidul bisericii din această localitate sunt încastrate două
fragmente de inscripţii romane funerare.[2]
Nu se ştie de unde provin aceste piese. Existenţa unei
aşezări romane pe teritoriul satului nu a fost confirmată
până acum. Bibliografie: Müller 1859, p.
72-73; Gooss 1874, p. 46; 1876, p. 72-73; Popa 2002,
p. 74. 4. Pe un ogor de pe teritoriul
localităţii s-au găsit, în anul 1872, o sabie de fier,
lungă de 41 cm, o cataramă, precum şi ceramică, datând
probabil din perioada migraţiilor. Bibliografie: Rákóczy 1910, p.
748. 5.
Biserica-sală, fără turn, este ridicată în prima
jumătate a secolului XV, în stil gotic. Corul poligonal este
boltit pe masive nervuri de piatră sprijinite pe coloane angajate. În
cele două colţuri de S, coloanele sunt întrerupte de locaşuri
cu baldachin, în care s-au păstrat reprezentări de plastică
monumentală, realizate într-o manieră arhaică (Sf. Maria
şi Sf. Ioan). În paramentul de N al
corului este montată o nişă sacramentară, iar pe partea
de S o sedilia cu două locuri, acoperită cu baldachin
treflat. În cor se păstrează cristelniţa veche, cioplită
dintr-un trunchi de stejar şi purtând fragmente de inscripţie.[3] O cheie de boltă a
corului poartă Chipul Mântuitorului. Pe partea de N a corului a
existat o sacristie către care se făcea accesul printr-o
uşă cu ancadrament ogival, actualmente zidită. Arcul triumfal ce desparte
corul de navă este realizat în manieră gotică. Boltirea navei este ceva
mai târzie, probabil din jurul anului 1500. Pe partea de S a navei se
păstrează trei ferestre cu ancadramente gotice, iar deasupra
portalului de V se deschide o rozetă. Portalul de V este foarte
frumos lucrat, cu colonete ce se sprijină pe baze pentagonale şi se
încheie cu o friză de capiteluri. Friza este ornamentată cu motive
vegetale; frunze de stejar şi ghindă, respectiv frunze de
viţă şi struguri. Peste portal se deschide un câmp ornamental
rectangular delimitat de pilaştrii sprijiniţi pe console împodobite
cu motive vegetale. În timpanul portalului se păstrează urme de
pictură. Picturi murale se
păstrează în mai multe locuri, atât în interiorul, cât şi în
exteriorul monumentului. În interiorul corului s-au degajat în 1975 picturi
în benzi ornamentale şi figurile a doi sfinţi, realizate la
începutul secolului XVI. Se pare că, în secolul XIX, aceste picturi erau
mult mai bine vizibile, deoarece s-a păstrat o descriere din anul 1845,
în care se relatează despre scene ca: Cina cea de Taină, Patru
Evanghelişti, David, Solomon, Sf. Ştefan şi Ladislau. Pe paramenţii
exteriori ai corului, în partea superioară s-au păstrat scene
pictate pe fond albastru, de frapantă asemănare cu cele cunoscute
din Moldova perioadei lui Petru Rareş (1527-1538). Pe faţada de S este
reprezentată Prinderea lui Cristos şi Imaginea Sf.
Cristofor. Pe faţada de SE,
întâlnim Scena Crucificării, pe E, Judecata lui Pilat din Pont,
iar pe N, Coborârea de pe cruce şi Aşezarea în Mormânt. În timpanul portalului de
V, întâlnim reprezentarea lui Iisus între Sf. Ioan şi Sf. Maria (Deesis),
o temă întâlnită mai frecvent în iconografia ortodoxă. Fortificaţia poate fi
astăzi doar dedusă în teren, însă pe o gravură din
secolul XIX se poate vedea că biserica a fost înconjurată de o
curtină, iar localnicii relatează că încă la începutul
secolului XX se păstra o parte a incintei, cu cămări de
provizii. Bibliografie: Vătăşianu 1959, p. 553, 583; Treiber
1971, p. 171; Drăguţ 1979, p. 76; Fabritius-Dancu
1980, pl. 60; Nussbächer 1990, p. 74-77; Porumb 1981, p.
58; Fabini 1998, p. 161-164. |