b

Cuprins

Prescurtări

 

Mediul geografic

Repertoriul descoperirilor (AZ)

Perioade istorice (AZ)

·        Paleolitic

·        Neolitic şi eneolitic

·        Bronz

·        Hallstatt

·        Laténe

·        Roman

·        Medieval Timpuriu

·        Medieval

·        Descoperiri Monetare

style='font-family:Arial'>

 

 REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU

SITURI, MONUMENTE ARHEOLOGICE ŞI ISTORICE

Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu.

ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003.

Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea învăţământului şi cercetării istorice şi arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.; Fundaţia AZZOLA, Sibiu.

Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003.

Seria Bibliotheca Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.

 

 

68. Curciu (Küküllőkőrös, Szász-Kőrös, Kirtsch, Keurus), comuna Dârlos

 

Anul primei atestări scrise: 1322; Petrus de Keureus.[1]

 

            1. Pe locul numit Brennende Mern (Locul Ars), denumire necunoscută de actualii locuitori ai satului, s-au găsit urme de la începutul epocii bronzului şi un cuţit de piatră fragmentar aparţine, probabil, tot acestei culturi (MNB).

Bibliografie: Schroller 1933, p. 75.

 

            2. Pe locul numit Drumul spre Johannidorf (Drumul spre Sântioana) s-a găsit un celt de bronz de la sfârşitul epocii bronzului.

Bibliografie: Teutsch 1880, p. 110.

 

            3. În colecţia Şcolii Generale din localitate se află două fragmente ceramice Wietenberg descoperite în hotarul localităţii.

Bibliografie: Informaţie S. A. Luca.

 

            4. De pe teritoriul satului, fără precizări topografice, mai provin:

a)      Un tub mic de bronz aparţinând, poate, epocii bronzului.

Bibliografie: Teutsch 1880, p. 110.

 

b) Mai multe mărgele de os şi de lut, unele smălţuite, datând, probabil, din epoca romană.

Bibliografie: Teutsch 1880, p. 110; Popa 2002, p. 71.

 

c) Fragmente din buza unui vas de provizii.

Bibliografie: Teutsch 1880, p. 110; Popa 2002, p. 71.

 

d) Doi pinteni de fier, probabil, de la sfârşitul mileniului I.

Bibliografie: Teutsch 1880, p. 110.

 

            5. Pe hotarul satului, La Fântâni, la intersecţia a două pârâiaşe, în stânga drumului de ţară ce duce din Curciu spre satul Idiciu s-au descoperit numeroase fragmente ceramice şi resturi de pământ ars la arătură.

            Analiza ceramicii arată că aici sunt aşezări din vremea sfârşitului eneoliticului (cultura Coţofeni), de la începutul epocii bronzului (cultura Schneckenberg), din epoca mijlocie / târzie a bronzului (cultura Wietenberg), de la începutul epocii fierului (Ha), din perioada dacică (secolele III-I î.Chr.) şi din perioada daco-romană.

Bibliografie: Radu 1971, p. 483-493; Protase 2000, p. 138; Popa 2002, p. 71.

 

            6. Dintr-un loc aflat pe hotarul satului, La Cruce, s-au descoperit un chiup, o mărgea de pastă din epoca romană (MNB), o fusaiolă şi un frumos fragment de vas aflat în colecţia Şcolii Generale de aici.

În apropierea locului s-au descoperit şi două schelete umane. Autorul descoperirilor le datează în secolul IV d.Chr.

Popa este de părere că este vorba despre un vicus referindu-se la aceste descoperiri, chiar dacă locul acestora este considerat necunoscut. Se pare că nu cunoştea existenţa scheletelor.

Localitatea romană este, mai degrabă, aceeaşi ca la punctul anterior.

Bibliografie: Radu 1971, p. 493-495; Popa 2000, p. 167; 2002, p. 71.

 

            7. Biserica, purtând odinioară hramul Sf. Ioan, a fost construită în secolul XIV, ca bazilică gotică trinavată, cu turn clopotniţă pe latura de V.

Nervurile bolţii corului se sprijină pe coloane angajate încheiate cu capiteluri ornate cu frunze de acant. Cheile de boltă din cor reprezintă un pelican, o faţă umană şi o rozetă.

Pe pereţii corului, atât în interior cât şi în exterior se păstrează urme de pictură murală, scena cea mai bine păstrată fiind cea a răstignirii de pe paramentul interior de N.

În paramentul interior de S al corului se deschide o sedilia cu lăţime de 2 m şi înaltă de 4 m.

Pe partea de N a corului se ridică sacristia, în care s-a păstrat o piscina.

Corul este separat de nava centrală printr-un arc triumfal profilat în manieră gotică. Naşterea arcului ogival este marcată printr-o profilatură cu plastică monumentală datată 1427: o pasăre, o mască şi un monstru.

În pereţii ce despart nava centrală de navele laterale se deschid arcade ogivale neprofilate, sprijinite pe pilaştrii masivi de plan rectangular.

Portalul de S este prevăzut cu o închidere în arc frânt, sprijinită pe console şi flancată de două fiale.

Portalul de V, o lucrare de deosebită valoare artistică, este scos în rezalit şi foarte bogat ornamentat. Cele şase colonete cilindrice ale portalului se sprijină pe baze profilate şi se încheie cu capiteluri incluse într-o friză formată dintr-o ghirlandă continuă, izvorâtă din gura a două animale fantastice. Profilatura exterioară a arcului este ornată cu flori de crin şi flanată de doi pilaştrii angajaţi, încheiaţi cu fiale.

La rândul lor, pilaştrii sunt flancaţi de console cu baldachin, pe care odinioară au fost aşezate figuri de sfinţi.

Sub cornişa rezalitului evoluează o friză cu profilaturi treflate, iar în timpan se disting urme de pictură.

În clopotniţa din turn, prevăzută cu ferestre gotice geminate pe fiecare parte, sunt menţionate trei clopote vechi. Pe clopotul mare se observă cu dificultate o inscripţie latină, din care se poate distinge doar anul 1310. Clopotul mijlociu poartă o inscripţie[2], iar pe clopotul mic este inscripţionat anul 1572.

La E de biserică, cuprinsă în centura de fortificaţie, se găseşte o capelă din perioada goticului târziu, ridicată pe două etaje.

La nivelul de jos, capela a fost folosită ca osuariu, iar nivelul superior a servit drept capelă de cimitir.

Fortificaţia din jurul bisericii este formată dintr-o curtină simplă sprijinită cu contraforţi pe exterior şi prevăzută cu un turn de poartă pe partea de SE. Intrarea boltită a turnului a fost protejată cu hersă.

Bibliografie: Horwath 1940, p. 114; Vătăşianu 1959, p. 519-52; Arion 1974, p. 34-35; Drăguţ 1979, p. 76; Gheorghiu 1985, p. 176; Fabini 1998, p. 358-361.

 

 

 



[1] Zimmermann şi colab., UB, I, p. 368.

[2] „Benedicimus Deum in Secula S.R. 1536”