|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
62.
Copşa Mare (Abgykapus, Nagykapus, Großkopisch,
Grisz-Kopesch, Copus maiori), comuna Biertan Anul primei atestări scrise: 1283; Copus.[1] 1. Din locuri neprecizate de pe teritoriul
acestei localităţi provin: a) O spadă de tip micenian, datând de la
mijlocul epocii bronzului, cu mânerul şi lama turnată într-o
singură bucată (lama se păstrează fragmentar; MNB). Bibliografie: Müller 1858, p.
336-337; Gooss 1876, p. 31; 1876a, p. 467; Tocilescu 1880,
p. 797; Reinecke 1899, p. 249. b) Din hotarul satului provine şi un ulcior
de lut din a doua epocă a fierului (MSG). Bibliografie: Marţian 1920, p. 194; Popescu
1944, p. 128; Roska 1942, p. 195, nr, 44; Horedt 1944, p.
38, 180. 2.
Pe o înălţime (Burgkuppe
– cota 514), la răsărit de comună, se află o terasă
cu dimensiunile reduse la 16 / 14 m, înconjurată de o alta cu o
lăţime medie de 2 m, la un metru sub creasta dealului. Se presupune că în
acest loc a fost amenajată o fortificaţie de refugiu în perioada de
început a evului mediu. Nu este exclus ca
această întăritură să fi fost folosită şi mai
târziu, în cazuri în care biserica fortificată nu putea oferi
destulă siguranţă, ca în anul 1605, când satul şi biserica
sunt jefuite de trupele secuieşti conduse de Ştefan Bocskai. Bibliografie: Horedt 1958, p.
154; Trauschenfels 1860, p. 37. 3.
Biserica este construită în secolul XIV ca bazilică gotică
trinavată cu turn clopotniţă în partea de V. Nava centrală cu trei
travee şi tavan drept a fost separată de colateralele scunde prin
pilaştrii masivi ce susţin arce ogivate. În secolul XVI se
fortifică biserica, schimbându-se aspectul iniţial. Colateralele
sunt demolate, iar pilaştrii vechi de despărţire sunt
cuprinşi în zid prin închiderea arcadelor ogivate. Zidurile navei centrale
sunt supraînălţate, amenajându-se un etaj de luptă
prevăzut cu guri de tragere. Turnul este întărit
cu o galerie de luptă din lemn scoasă în exterior pe bârne în
consolă. După 1510 a început
construcţia masivului cor fortificat ce se ridică cu 11 m. deasupra
navei. Această ridicare pe verticală a fost necesară pentru a
putea fi supravegheat şi acoperit cu foc dealul ce se ridică
uşor la E de biserică. Noul cor este prevăzut cu coridor de
luptă, scos în exteriorul construcţiei pe arce de
cărămidă ce ascund guri de smoală şi se
sprijină pe pile de zidărie aşezate pe contraforţii
corului. Cu acelaşi prilej, corul este boltit cu nervuri dispuse în
stea, înspre nava centrală se ridică un arc triumfal din
piatră în stilul goticului târziu, iar pe latura de N a corului se
ridică o sacristie boltită în reţea şi
prevăzută cu un etaj de apărare. Pe ancadramentul cu
trăsături renascentiste al uşii sacristiei, datat 1519, este
cioplit un relief reprezentând Mielul Domnului cu cruce şi steag.
Vechiul altar este
demontat în 1854 şi s-a pierdut, dar este descris ca având panouri
pictate reprezentând Scene din viaţa Mântuitorului. Dintre ornamentele
plastice ce ornau nişa centrală s-au salvat o reprezentare a
Mântuitorului şi doi îngeri, toate păstrate astăzi în biserica
parohială luterană din Sibiu. Lucrările, de o deosebită
valoare artistică, sunt considerate ca provenind din atelierul
cunoscutului artist Tilmann Riemenschneider. Fortificaţia din
jurul bisericii se construieşte la începutul secolului XVI. Intrarea de
pe latura de V este prevăzută cu hersă, iar în colţurile
de NE şi SV sunt construite turnuri cu două etaje de luptă. Turnul de SV este demolat
în anul 1827. Bibliografie: Horwath 1931, p.
67-69; Vătăşianu 1959, p. 119, 584-586; Fabritius-Dancu
1980, pl. 70; Gheorghiu 1985, p. 175; Fabini 1998, p.
227-231. |
