b
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
48.
Caşolţ (Hermány, Kastenholz, Kastnhults), comuna
Roşia Anul primei atestări scrise: 1302; Plebania beatae Mariae
virginis de Castenholz.[1] 1. În punctul Pepinieră
a fost cercetată o locuire aparţinând culturii
Starčevo-Criş. Aici mai există şi materiale
aparţinând culturii Coţofeni, dacice şi romane
norico-pannonice. Bibliografie: Macrea şi colab. 1959, pp.
409-410; Macrea 1961, p. 416-419; Paul 1992, p. 138; Kalmar
1999, p. 147; Popa 2001, p. 422. 2. Pe hotarul comunei, la
locul numit Poiana în Pisc, a fost
descoperită, în anul 1955, o aşezare neo-eneolitică. Săpături
sistematice în anii 1955, 1957-1958. Stratul de cultură cuprinde mai
multe niveluri de locuire. Nivelul inferior
aparţine fazelor târzii ale culturii Turdaş, plus elemente izolate
aparţinând culturii Precucuteni II. Nivelul superior
aparţine culturii Petreşti pe deplin dezvoltate (faza B) şi
este marcat prin locuinţe de suprafaţă cu platformă de
lut ars, identice cu cele descoperite în aria culturii Cucuteni. În cuprinsul
aşezării s-au descoperit şi două gropi de cult,
asemănătoare cu cele descoperite la Traian. În partea superioară
a stratului de cultură a fost atestată şi o locuire
aparţinând unei faze timpurii a
culturii Coţofeni. Ceramica Coţofeni din această aşezare
are unele analogii cu cea a culturii Baden. Bibliografie: Macrea 1957, pp.
138-140; Paul 1957, p. 138-140; 1959, p. 421-429; 1961,
p. 107-120; 1992, p. 138; Popescu 1958, p. 483; Roman 1976,
p. 80; *** 1994, p. 262; Kalmar 1999, p. 147; Ciugudean 2000,
p. 66. 3.
Cei trei tumuli aflaţi în locul din hotar numit Trei Morminţi au un rol funerar, deoarece unul conţinea
un mormânt de inhumaţie în cistă de piatră şi un altul un
mormânt de incineraţie în urnă. Mormintele se datează
în epoca hallstattiană. Bibliografie: Macrea 1957, p.
134-138; 1961, p. 419 sqq; Macrea şi colab. 1959, pp. 410-413; Popescu
1958, p. 483. 4.
Se menţionează faptul că din această localitate provin
peste 100 monede thasiene, originale sau de imitaţie, descoperite în
anul 1877. Bibliografie: Gooss 1876, p.
29; Winkler 1955, p. 98, nr. 8; *** 1994, p. 263. 5.
Din mormintele dezvelite pe Dealul Bradului în necropola mare din
punctul La Morminţii cei
Mulţi au fost recuperate monede romane imperiale (aşi), datând din secolele I
şi II (Galba, Nerva, Traian, Hadrian, Sabina, Antoninus Pius, Faustina
I, Marcus Aurelius). Săpăturile
arheologice sistematice efectuate în această necropolă atestă
faptul că ritul funerar este, în esenţă, unitar: cadavrul se
incinerează pe rug, peste care se ridica un tumul funerar. Cimitirul
se întinde pe o lungime de aproximativ 840 m şi înglobează 299 de
tumuli. Necropola
se datează în secolele II-III d.Chr. Bibliografie: Müller 1861, pp.
240-254; Lupu 1955; Macrea 1957, pp. 119-134; 1961, pp. 407-416; Macrea şi colab. 1959,
pp. 403-410; Macrea-Berciu 1955, pp. 581-615; Popescu 1958, p.
483; Protase 1966, p. 27; *** TIR, L35, p. 31 unde sunt
consemnate, ca provenind de la Caşolţ, şi monede romane din
secolul III; *** 1994, p. 262-263; Sonoc-Georgescu 1997-1998; Sonoc-Grişcan
1999; Popa 2000, p. 186, 201; 2002, p. 48-49. 6.
Aşezarea romană este foarte întinsă şi se află la
500 m de necropolă, în punctul Pepinieră, Tăietură
şi Gura Higiului. Locuinţele au fost construite la
suprafaţa solului din lemn şi lut. După opinia lui D. Popa ar
fi vorba despre un vicus. Aşezarea suprapune urme
neo-eneolitice. Bibliografie: Popescu 1958, p.
483; *** 1994, p. 263; Popa 2000, p. 164; 2001, p. 422; 2002,
p. 49. 7.
În spatele grajdurilor fostului CAP s-a descoperit o aşezare rurală
romană, alt vicus ]n opinia lui D. Popa. Bibliografie: Popa 2001, p. 422; 2002, p.
49. 8.
Cu prilejul construirii căii ferate înguste spre Agnita s-au descoperit,
la N de sat, materiale ceramice de factură romană. Bibliografie: Popa 2002, p. 49. 9.
Biserica medievală, pomenită prima oară în anul 1302 ca
purtând hramul Sf. Maria, a fost construită pe dealul de deasupra
actualei biserici luterane (construită în 1809). Construcţia în
ruină, a fost vizibilă până în anul 1916, cu urme ale unei
fortificaţii împrejmuitoare (fotografie istorică – BMNB). În timpul luptelor din
primul război mondial şi aceste ruine au fost complet distruse, iar
la reforma agrară, terenul a intrat în proprietatea unui localnic, ce a
vândut piatra ca material de construcţie. Bibliografie: Horwath 1936, p. 175, 177; Vătăşianu 1959, p. 613; Fabini 1998, p. 330-331. |