|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
49.
Cârţa (Kerc, Kerz, Kierz, Candela), denumirea veche românească
Cârţa Săcească, comună Anul primei atestări scrise: 1202[1] 1. Între ruinele mănăstirii
medievale cisterciene s-a găsit un celt de bronz de la sfârşitul
epocii bronzului. Bibliografie: MNB. 2.
Lângă zidul bisericii s-a găsit, prin anul 1802, un mic depozit de
bronzuri compus dintr-o căldare cu toartă dublă,
răsucită, ceşti de bronz, o spadă scurtă de bronz
şi o figurină din acelaşi material, reprezentând un cal (?). Piesele, care sunt
pierdute în acest moment, se pot încadra cronologic la sfârşitul epocii
bronzului. Între descoperirea de la
punctul 1 şi aceasta pare a fi o legătură directă. Depozitul
face parte din seria celor cu fază neprecizată. Bibliografie: Orbán 1868, p.
88; Ferenczi 1943, p. 416-421; Petrescu-Dîmboviţa 1977, p.
147. 3.
La Fântâna lui Blasiu lucrările agricole au scos la iveală
bulgări de zgură de fier pe o suprafaţă relativ mare,
alături de materiale ceramice dacice. Bibliografie: Glodariu-Iaroslavschi 1979, p. 24. 4.
Mănăstirea Cisterciană (abbatia beatae Mariae Virginis de Candelis) a fost
întemeiată prin anul 1202 de călugări veniţi din
Igriş. La început, clădirile vor fi fost din lemn, dar prin anul
1330 încep să fie înlocuite cu clădiri de piatră în stilul
gotic-burgund, răspândit de acest ordin. Biserica este o
bazilică cu trei nave, transept şi cor poligonal flancat cu câte
două capele dreptunghiulare. Planul şi elevaţia după
sistemul leyat (o travee a navei
centrale corespunzând la câte două travee în colaterale), bolţile
în cruce stau pe ogive, iar în transept şi nava centrală
bolţile sunt separate, dispoziţie ce se recunoaşte după
profilaturile stâlpilor. De-a lungul pereţilor ogivele stau pe console
tipic cisterciene. Caracteristice sunt şi cele două rânduri de
ferestre, cele de jos înalte, cele de sus circulare, împărţite în
câte şase lobi. Cornişa, pe console, este şi ea o
particularitate a bisericilor cisterciene. Ca de obicei,
construcţia s-a început dinspre capătul de E, progresând spre V,
ceea ce se poate verifica şi prin evoluţia detaliilor
arhitectonice. Faţada de V, inclusiv
portalul, au fost executate după 1300, în forme gotice mature. Mănăstirea
însăşi se găseşte la S de biserică, clădirile
fiind grupate în jurul unui larg spaţiu dreptunghiular, delimitat spre N
de biserică, spre E şi S de clădiri, şi spre V de un zid
de împrejmuire. Clădirea de E
poartă încă urmele bolţilor în cruce de odinioară, atât
la parter, cât şi la etaj, iar unele ferestre sunt, încă, romanice. Cercetările
din zona nordică a transeptului au dus la descoperirea unor morminte de
inhumaţie datate cu obiecte din secolele XIII–XV. Mănăstirea
a suferit de pe urma incursiunilor turceşti din prima jumătate a
secolului XV, iar decadenţa morală a călugărilor l-a
determinat pe regele Matia Corvinul să o desfiinţeze (1474). Astăzi nu se mai
păstrează decât corul transformat în biserică parohială
luterană şi capela de S întrebuinţată ca sacristie. Restul construcţiilor
zace în ruină. În curtea casei parohiale
se păstrează o piatră cu profilatură romanică ce
pare să provină de la o cristelniţă. Mănăstirea din
Cârţa este importantă pentru răspândirea în Transilvania a
stilul gotic din prima sa fază şi formarea goticului celui
provincial transilvănean. Bibliografie: Rómer 1877, p.
1-11; Reissberger 1894; Roth 1905, p. 27-32, pl. I/1-2; Hekler
1937, p. 17; Vătăşianu 1959, p. 98-105; Entz
1968, p. 23-24; Nägler-Rill 1993, p. 489-493; Rusu şi
colab. 2000, p. 96-99. 5.
Pe locurile Făgetul
Cetăţii (Várbrükke), Poarta Cetăţii (Várkapu), Izvorul Cetăţii (Varcsargó), Lacul Cetăţii (Várhalastava), Marţian aminteşte o
circumvalaţie de pământ. Nu s-au făcut cercetări, epoca
nefiind – în consecinţă – precizată. Bibliografie: Orbán 1868, p.
88; Marţian 1920, p. 132; Roska 1942, p. 59, nr. 49. |
