|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
40.
Buia (Bólya,
Bell, Boll, Bäll,
Bell, Bulla), comuna Şeica Mare Anul primei atestări scrise: 1226; possessio Bulla.[1] 1. În punctul Cetatea
Urieşilor se află fragmente ceramice aparţinând culturii
eneolitice Coţofeni. Bibliografie: Dragotă 1998,
p. 27; Ciugudean 2000, p. 66. 2. În locuri neprecizate de pe teritoriul
satului s-au descoperit: a) Jumătatea superioară a unui vas cu
picior din a doua perioadă a fierului se află la MCr. Bibliografie: MCr. b) De pe teritoriul localităţii provine
o ulcică de lut conţinând monede dacice de argint imitate după
tetradrahmele macedonene ale lui Filip II (17 piese au putut fi văzute
la un anticariat din Sibiu, iar trei se găsesc în colecţia R.
Weisskircher, Sibiu). Bibliografie: Moisil 1950, p.
5. 3.
O monedă de bronz de la Diocletian s-a descoperit în localitate. Bibliografie: Mitrea 1973-1975, p. 321, nr. 58; Preda
1975, p. 460; Protase 2000, p. 127. 4. Din castelul construit
în stilul Renaşterii face parte şi o capelă gotică. Nu se
cunoaşte data ridicării acesteia. Bibliografie: MNB. 5. Biserica luterană,
odinioară purtând hramul Sf. Nicolae, este o biserică
sală în stil gotic, de mici dimensiuni, specifică unor
comunităţi săseşti aservite. Datorită plasării
monumentului la V de sat, în pantă, biserica nu are obişnuita
orientare E-V, ci aproape N-S. În lateral, pe mijlocul
zidului de E al navei, se ridică turnul clopotniţă, prin care
se face şi intrarea în biserică. Forma ancadramentelor
ferestrelor corului justifică datarea monumentului în secolul XV. Turnul
clopotniţă se prăbuşeşte în anul 1620 datorită
unui cutremur şi este reclădit în anul 1638, prilej cu care în turn
se montează un toc de uşă din lemn de stejar ornamentat în
stilul Renaşterii şi purtând o inscripţie.[2]
Acest element este interesant, datorită transpunerii elementelor
stilistice renascentiste, specifice ancadramentelor de piatră, pe o
uşă din lemn şi datorită influenţelor artei populare
asupra arhitecturii ecleziastice săseşti. La fel de interesant este
altarul renascentist din anul 1561, cu unele adaosuri în stil baroc din 1693
şi repictat în 1821, când se şi inscripţionează.[3] În turn s-au păstrat
două clopote vechi. Clopotul mare ar putea fi datat în secolul XV pe
baza reliefurilor reprezentând dragoni şi lei iar clopotul mic este datat
1755. Bibliografie: Vătăşianu 1959, p. 453; Fabini 1998, p. 49-51. |
