|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
39.
Bruiu (Brulya, Braller, Broller, Burutia), comună Anul primei atestări scrise: 1337; Mathias de Brunwiler de
III annis solvit VIII banales antiquos.[1] 1. Pe teritoriul satului, pe locul numit Kammebach, s-au găsit două
topoare de piatră, neolitice. Bibliografie: MNB. 2.
Un mormânt de incineraţie cu inventar bogat a fost descoperit tot în
perimetrul localităţii în punctul numit Boltner, pe coasta
unui platou. Descoperirea a fost
făcută în anul 1883. Vasul păstrător
al inventarului mormântului era lucrat la roată, din pastă
cenuşie deschisă şi avea un inel de susţinere la
bază. În urnă era cenuşă, oase de om arse,
bucăţele de cărbune şi mai multe obiecte de inventar (o
fibulă de argint cu picior înalt şi un cap format dintr-o placă
semicirculară ornamentată cu granulaţii aşezate în
şiruri arcuite, 3 butoni de bronz cu cap semidiscoidal, o aplică
pătrată de bronz având în interior ornamente stilizate, o mică
placă rotundă de bronz prevăzută cu 2 nituri marginale, 4
fragmente de aplici de bronz, pe unele păstrându-se încă resturi
din niturile de fixare, 3 mărgele de sticlă albastru-închis cu 6
muchii, mici perle de sticlă cu luciu galben şi un inel fragmentar
de bronz cu piatra – gema aparţinătoare este ruptă; piesele
din bronz sunt componente ale unui centiron cu cataramă-cadru
ajurată). Mormântul
de la Bruiu datează, pe baza inventarului său din timpul
ocupaţiei romane în Dacia, iar fibula indică cu precădere
secolul III. După
material, mormântul aparţine unui mercenar germanic din armata
romană, cel mai probabil un vandal, judecând după elementele
specifice purtătorilor culturii Przeworsh (fibula de tip hibrid, între
fibula cu genunchi şi cea de tip Sakran, depunerea în urnă,
mărgelele cu funcţie apotropaică). Bibliografie: Hampel 1896, p.
315, fig. 792; Horedt 1941b, p. 121; 1942, p. 35, 39; 1958,
p. 10-13, fig. 1/6-18; Protase 1966, p. 20-21; Popa 2000, p.
186; 2002, p. 45; Ciugudean-Ciugudean 2000, p. 207.. 3. În anul 1922 s-a descoperit un
tezaur compus din 17 tetradrahme de tip Filip II. Bibliografie: *** 1994, p. 215. 4.
Din loc neprecizat provine o spadă medievală databilă în a
doua jumătate a secolului XIV. Bibliografie:
Heitel 1995; Pinter 1999, p. 146. 5.
Biserica luterană a fost, iniţial, o bazilică romanică
trinavată cu turn clopotniţă, ridicată în prima
jumătate a secolului XIII cu hramul Sf. Nicolae. Biserica a fost
modificată în secolul XV, când picioarele arcelor romanice dintre nave
au fost întărite cu pilaştrii ce sprijină bolta în reţea,
specifică goticului târziu, ce acoperă nava centrală şi
când corul este acoperit cu o boltă în stea, sprijinită pe un arc
triumfal ogival. Cu acelaşi prilej s-au scurtat navele laterale şi
s-a fortificat clădirea prin ridicarea deasupra corului a unui turn cu
trei etaje defensive. Aceste lucrări se
prelungesc probabil până în prima parte a secolului XVI, când, în anul
1520, se menţionează un ajutor financiar pentru lucrările de
construcţie din partea Scaunului Sibiului. În 1845, corul vechi este
prelungit şi i se adaugă o absidă semicirculară. La începutul secolului XX
pornesc să se demoleze colateralele şi turnul de deasupra corului
şi se reconstruiesc doar navele colaterale, dând aspectul de astăzi
al monumentului. Aceste ultime lucrări de amploare sunt excelent
documentate fotografic (MBS), ceea ce permite observarea foarte bună a
vechilor etape de construcţie. În 1520 a fost montat în
cor altarul poliptic de o deosebită valoare artistică, în a
cărui nişă centrală se găseşte statuia Mariei
cu Pruncul: Madona de la Bruiu, o capodoperă a artei figurative
gotice din Transilvania. În 2000, prin
iniţiativa Consistoriului Eparhial al Bisericii Luterane C.A. din
România, altarul a fost demontat din biserica de la Bruiu din motive de
securitate, restaurat şi montat în biserica din oraşul
Cisnădie. În secolul al XIX-lea,
conform mai multor reprezentări grafice, biserica a fost
înconjurată de o centură dublă de fortificaţii. Prima şi cea mai
veche curtină, demolată la începutul secolului XX, se sprijinea pe
turnul clopotniţă al bisericii şi înconjura în traiect oval,
monumentul fiind întărită cu un turn pe partea de S. A doua centură, de
traiect poligonal este întărită cu un turn în colţul de NE
şi de patru bastioane alungite, ridicate pe trei nivele de apărare.
Bastionul de SE, a fost
amenajat ca locuinţe în caz de asediu iar în celelalte bastioane se
păstrează lăzi mari de provizii din lemn de stejar
întărit cu benzi metalice. Bibliografie: Horwath 1931, p. 56-58; Vătăşianu 1959, p. 69, 581; Treiber 1971, p. 93; Gheorghiu 1985, p. 179; Nussbächer 1990, p. 71-73; Fabini 1998, p. 89-92 |
