|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
26.
Biertan (Berethalom, Birthälm, Birthalmen, Berthelm), comună Anul primei atestări scrise: 1283; Johannes de Berthelm –
sacerdotes.[1] 1. Cu prilejul
săpării fundamentului pentru şcoala germană din
localitate s-au găsit urmele unei aşezări. Între artefactele descoperite
se remarcă fragmentele ceramice – probabil neolitice –, un topor de
piatră, un zdrobitor (săpăligă ?) de os (corn ?) şi
multe oase de animale. Bibliografie: Phelps 1887, p.
82-83. 2.
Dintr-un loc neprecizat provin fragmente ceramice din Ha (MB). Bibliografie: Roska 1942, p.
37, nr. 82. 3.
În anul 1969, în locul numit Fetea, s-a descoperit un vas celtic
provenind după toate probabilităţile dintr-un mormânt distrus
datând din secolul III î.Chr. Bibliografie: Blăjan-Togan 1978, p. 46. 4. Pe teritoriul comunei
se află o mică aşezare rurală din epoca romană din
care au ieşit la iveală următoarele piese: monumente
epigrafice şi sculpturale; un monument funerar cu inscripţia ORN
STEPH[2],
un relief de mărime neobişnuită (figură pe tron, cu un
sceptru într-o mână şi în cealaltă cu un mănunchi de
săgeţi, o altă figură cu manta şi bonetă
frigiană, un tezaur, plug, soarele, luna) (D. Popa o socoteşte villa
rustica). Bibliografie: Müller 1859, p.
306; Kenner 1860, p. 402; Gooss 1876, p. 67; Marţian
1920, p. 66; Daicoviciu 1941, p. 578; Popa 2000, p. 162; 2002,
p. 37. 5.
Într-un pârâu de pe teritoriul comunei s-au găsit câţiva denari
romani de argint (imperiali ?). Bibliografie: Teutsch 1880, p.
109. 6.
O tabula ansata de bronz cu inscripţie latină: EGO ZENOVIUS
VOTUM POSUI[3], un
chrismon (XP) înscris într-un cerc de bronz şi fragmente din lamă
de bronz şi lănţişoare, toate aparţinând, probabil,
unei lămpi-pandantiv. Descoperirea datează
din secolul IV d.Chr. (MNB). Primarul Mediaşului
Michael von Heydendorf cel Bătrân, dăruia la 7 martie 1779
guvernatorului Transilvaniei, baron Samuel von Brukenthal, acest obiect ce va
intra în literatură sub numele de Donariul de la Biertan. În
scrisoarea de însoţire a primarului medieşan (MNB) se scria că
obiectul a fost găsit cu patru ani în urmă, (1775), la o oră
de mers de Biertan spre hotarul Copşei, într-o vale adâncă şi
sălbatică, sub un stejar foarte bătrân răsturnat de
furtună, lângă un izvor cu apă foarte bună, locul fiind
numit şi „Moor” beim Brunnen („Mlaştina” de la
Fântână). Locul a putut fi identificat la S de comună, în
hotarul numit şi La Chinedru,
unde s-au întreprins şi două periegheze de amploare cu
intervievarea a numeroşi localnici în anii 1958 şi 1976,
fără a se putea identifica însă nici o altă urmă de
locuire umană. K. Horedt este de
părere că Donariul ar fi făcut parte din dotarea unei
capele din lemn a unui sihastru retras în valea adâncă a Copşei
încă în perioada persecuţiilor creştinilor, sihăstrie
care s-ar fi aflat în apropierea susmenţionatului izvor din pădurea
Chinendrului, izvor ce ar fi putut alimenta un baptisteriu necesar botezului
paleocreştin. Această ipoteză este în linii mari
acceptată şi susţinută de majoritatea istoricilor români. A. Alföldi este de
părere că piesa ar putea reprezenta un obiect provenit din
prăzile goţilor aşezaţi în Transilvania şi ca atare
este ruptă de orice valenţă cultică creştină. Mai recent, U. Fiedler,
preluând această ipoteză, comparând piesa cu alte descoperiri
similare şi legând-o de obiceiul vechi germanic de aducere de ofrande
zeilor apelor şi izvoarelor, leagă descoperirea tot de perioada
dominaţiei goţilor în Transilvania. Bibliografie: 1979, p. 341-346;
1982, p. 165; Daicoviciu 1941, p. 575-578; Alföldi 1942,
p. 252-258; Bernea 1943, p. 32; Macrea 1945-1947, p. 281-282,
285, 293; Protase 1966, p. 144-145; 2000, p. 119; *** 1994,
p. 179; Fiedler 1996-1998, p. 389-397. 7.
Deasupra comunei se ridică Cetatea
(Burg),
aparţinând tipului de cetăţi mari din epoca medievală,
fiind înconjurată – astăzi – cu ziduri de piatră legată
cu mortar şi cu un val de pământ în exterior. Forma cetăţii
este triunghiulară, iar valurile au nucleu de piatră.
Fortificaţia este una de refugiu şi se situează la aproximativ
400 m E de comuna Biertan. După cercetări
mai noi, aceasta s-ar data pe baza ceramicii, în prima sa fază, în
secolele XIII-XIV. Bibliografie: Bielz 1899, p.
16; Horedt 1958a, p. 121; Baltag 2000, p. 293. 8.
Biserica, actualmente luterană, este pomenită pentru prima
dată într-o indulgenţă papală în 1402 ca purtând hramul Sf.
Maria. Această biserică
a fost probabil o bazilică gotică din care nu s-au mai păstrat
decât două chei de boltă şi fragmente de nervuri de
boltă. Actualul edificiu de cult
de tip sală aparţine din punct de vedere stilistic goticului târziu
transilvănean şi a fost edificat la cumpăna secolelor XV-XVI,
cum demonstrează şi blazoanele aparţinând lui Vladislav II
(1490-1510) şi Ioan Zápolya (1510-1516), ce ornamentează portalul
de V. Lucrările s-au
prelungit probabil pe tot parcursul primului sfert al secolului XVI, cum
demonstrează mai multe documente ce menţionează
plăţi către un pietrar din Cluj pentru cioplirea unor
ancadramente de fereastră şi pentru transportul acestora la Biertan
(1518), plăţi pentru nervurile de boltă (1521) sau
plăţi către geamgii din Sibiu (1522) şi Braşov
(1523). Drept meşterul constructor al bisericii este pomenit într-o
inscripţie[4] a
cărui monogramă (I.O.) apare pe ancadramentul uşii sacristiei
alături de anul 1515, iar lespedea sa funerară se
păstrează în turnul mausoleu şi poartă aceleaşi
iniţiale I.O. şi anul 1520. De la momentul
finalizării lucrărilor de construcţie, biserica a suferit
puţine modificări, ca înlăturarea galeriei de luptă a
corului sprijinită pe arce în 1803, fiind însă menţionate
numeroase lucrări de reparaţie ca în 1687, 1702, 1703 (după ce
ansamblul a fost prădat de curuţi), 1741, 1753, 1802 (după un
cutremur). În 1805 sunt demontate din
biserică lespezile funerare ale episcopilor luterani ai Transilvaniei
şi depuse în turnul mausoleu în anul 1913. Restaurări ale bisericii
se întreprind în anii 1938-1943 şi în anii 1980-1991. În biserică se
păstrează numeroase valori de cultură şi artă
medievală. Altarul poliptic cu 28 de
panouri pictate este databil în perioada 1483-1515. Uşa sacristiei, o
capodoperă a tehnicii medievale, este prevăzută cu o
încuietoare ce blochează simultan cu 13 zăvoare ce pătrund în
patru direcţii în ancadramentul din piatră. Amvonul din piatră
este opera pietrarului Ulrich din Braşov şi este decorat cu motive
ce fac trecerea de la goticul târziu la Renaştere. Sunt păstrate trei
clopote medievale. Clopotul mare datează de la începutul secolului XV
şi este inscripţionat în minuscule gotice.[5]
Clopotul mijlociu poate fi datat în secolul XIV şi poartă
aceeaşi inscripţie în majuscule[6],
iar clopotul mic are inscripţionat doar anul.[7]
Un clopot din secolul XIV a fost rechiziţionat în primul război
mondial. Clopotul ceasului ce bate ora poartă, la rândul său, o
inscripţie.[8] Fortificaţia
înconjoară edificiul de cult cu două centuri de ziduri, prima
împresurând platoul superior iar cea de-a doua baza colinei. Pe laturile de
S, V şi E se ridică o a treia curtină. Centura interioară
ridicată în secolul XV, este întărită cu patru turnuri şi
un bastion ce a funcţionat şi ca închisoare. Turnul de S, numit şi
Turnul Catolic a avut şi funcţionalitatea de capelă de
cimitir, iar după Reformă, de capelă în care îşi
practicau cultul membrii comunităţii săteşti ce nu au
adoptat luteranismul. Acesta este şi motivul pentru care picturile
murale de secol XV nu au căzut pradă iconoclasmului reformei
şi se păstrează până astăzi. Turnul de NE poartă
astăzi numele de Turnul Mausoleu datorită lespezilor
funerare ale celor opt episcopi luterani ce au rezidat în Biertan şi a
doi preoţi, lespezi ce au fost demontate din biserică şi
depuse aici în anul 1913. Turnul de NV este numit
şi Turnul cu Ceas, iar turnul de V este şi turn de
poartă. Un al doilea turn de poartă se află pe a doua
centură de fortificaţie şi un al treilea pe centura
exterioară. Accesul pe sub cele trei
turnuri putea fi blocat cu mai multe herse şi o punte mobilă. Actuala casă
parohială luterană şi fostă reşedinţă
episcopală, a fost, iniţial, o curte seniorială a nobililor de
Mălâncrav, ce donează ansamblul în 1432 bisericii. Aspectul
iniţial al ansamblului a suferit însă mult, datorită
numeroaselor modificări întreprinse în secolele XVI-XIX. În acest ansamblu pare
să fi funcţionat şi şcoala, un învăţător
fiind menţionat în anul 1502. Bibliografie: Zimmermann şi
colab., UB, III, p. 274-275; Vătăşianu 1959, p.
536-537, 582; Fabini 1998, p. 61-69. |
[1] Zimmermann şi colab., UB, I, p. 145; Nägler 2003 – date demografice.
[2] Fragmentară ?, CIL, III, 960.
[3] CIL, III, 1617.
[4] „venerabilis domini baccalauri Johannis”
[5] „o rex glorie veni cum pace”
[6] „O REX GLORIE VENI CUM PACE”
[7] „Anno dno MCCXXXVIIII”
[8] „Jesus in aeternis rex judeorum 1508”