|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
16.
Arpaşu de Sus (Feköárpás,
Ober-Arpasch, Oberarpash), comuna Arpaşu de Jos Anul primei atestări scrise: 1589; Felseo Arpas.[1] 1. La locul numit Calea Fânului s-a găsit un topor perforat de piatră, un
ciocan de piatră şi un prâsnel. Aceste artefacte pot fi încadrate
în epoca neolitică. În acelaşi loc s-a
descoperit şi o mărgea de pastă verde cu cinci
proeminenţe albe şi albastre, încadrabilă în a doua
vârstă a fierului (colecţia Orosz din Cluj). Bibliografie: Roska 1941, p.
58; 1942, p. 87, nr. 31. 2.
La E de sat, între pâraiele Plăvaia şi Arpaşu Mare, se
află un deal numit Cetăţea
(Cetăţuia),
pe care s-a descoperit o mică aşezare dacică fortificată
printr-un val mare de pământ cu două palisade, care o desparte de
platoul Tinosu. Săpăturile au
pus în evidenţă urme de locuinţe şi alte construcţii,
un numeros material ceramic şi relativ puţine obiecte de metal. Sub locuinţe au fost
descoperite gropi de provizii. Aşezarea
se datează în secolele I î.Chr.-I d.Chr. Bibliografie: Roska 1941, p.
58; 1942, p. 87, nr. 31; Horedt 1949, p. 142; Bichir 1969,
p. 146 sqq.; Macrea 1957, p. 145-149, 151 şi 153; Macrea-Glodariu
1976; Glodariu 1983, p. 7, 14, 17, 30, 45-46, 54, 61-63, 65-68,
70, 74, 114, 117, 128, 152-154; Glodariu-Iaroslavschi 1979, p. 26, 91,
120, 134; *** 1994, p. 120; Rustoiu 1996, p. 185, 194; 1997,
p. 105. 3.
Drumul care duce din sat spre munte este numit Calea Glăjăriei. La aproximativ 1-1,5 km de
sat spre S, pe acest drum, în punctul numit La Glăjăria Veche, situat la E de acesta s-au
descoperit numeroase fragmente de obiecte de sticlă, fragmente de
ceramică şi frită
care provin de la o instalaţie pentru topit sticla. Se crede că în acest
punct se află glăjăria atestată documentar în anul 1715. În
1804 Bäptist
Fischer, conducătorul de atunci a glăjăriei, a reconstruit-o
în valea Albotei, pe locul cel vechi, În
1827 glăjăria a fost mutată în valea Arpaşu Mare. La
această sticlărie au lucrat o mulţime de nemţi şi
alţi lucrători adunaţi din multe zone depărtate. Venirea
acestora a făcut să se fondeze un al doilea sat la poalele
muntelui, sat ce avea şi o şcoală cu limba de predare
germană. În
1844 glăjăria a fost din nou
ridicată de către Ferdinand Friederich după decădere,
dând sticlă curată şi şlefuire frumoasă. În
1880 sticlăria a fost mutată la Porumbacu de Sus. Cu această
ocazie, în colonie au mai rămas doar cinci familii de nemţi, care
cu timpul s-au românizat şi s-au mutat în satul Arpaşu de Sus,
devenind agricultori. Bibliografie: *** 1832; ***
1839, p. 407; Treunfeld 1839, p. 335; *** 1844; ***
1844a, p. 198-200; Bielz 1846-1848, p. 160; *** 1853, p.
141; *** 1858; Obert 1860, p. 22; Kees 1884, p. 864; Stan
1928, p. 136-138; Sághely 1938, p. 231, 279, 291; Bunta-Imre
1983, p. 68. 4.
Mănăstirea ortodoxă datează cert din secolul al XVII-lea.
Amplasamentul exact
şi hramul mănăstirii au rămas necunoscute. Bibliografie: Rusu şi colab. 2000, p. 59. |
