Perioada marilor migraţii şi a zorilor Evului Mediu reprezintă o etapă crucială în evoluţia societăţii umane pe continentul european. În această perioadă s-au bulversat structuri statale şi s-au răsturnat realităţi politice ce păreau de neclintit, dar în acelaşi timp s-a regrupat potenţialul uman al vechiului nostru continent, descoperindu-se o nouă unitate, într-un sens greu de bănuit până în acel moment; unitatea în spiritul promovat de biserica creştină. În acelaşi timp, s-au conturat noi structuri etnice şi s-a ajuns la geneza marilor popoare europene, fundament al naţiunilor de astăzi, la delimitarea unor noi arii de locuire ce vor sta la baza desenării hărţii politice şi a statalităţii europene moderne şi contemporane. Practic se poate afirma că în această perioadă se nasc marile concepte şi structuri politice, economice, sociale şi spirituale ale Europei, dar şi marile  probleme ale continentului, marile conflicte ale istoriei universale. În relaţie directă cu geneza popoarelor europene şi cu conturarea arealului de locuire şi dominaţie, dar şi datorită noilor realităţi economice şi sociale, acum se înregistrează şi fenomenul divizării unor grupuri de populaţie ca şi al migraţiei unor grupuri etnice pe spaţii vaste, în zone îndepărtate locurilor de baştină, formând minorităţi etnico-lingvistice, culturale, economice şi religioase. Această frământare a genezei universului medieval a avut amploare diferită în diferitele zone ale continentului făcând ca imaginea dată de istorie evenimentelor să fie extrem de variată, uneori chiar disproporţionată şi generatoare a ideii, sau mai bine zis a angoasei Evului Mediu întunecat, a mileniului obscur. Adesea preconceputa tatonare în întuneric a istoriografiei, covârşitoarea importanţă a fenomenelor şi evenimentelor precum şi abordarea şi interpretarea diferită a unor izvoare, face ca cercetarea unei perioade atât de controversate între istoricii mai multor ţări din zona Bazinului Carpatic, să reprezinte întotdeauna o provocare ştiinţifică de anvergură, tentantă pentru toţi specialiştii consacraţi, interesantă pentru toţi cei ce doresc un tablou cât mai clar al trecutului nostru comun.

Spaţiul transilvan, resimte poate mai puternic decât alte spaţii ale continentului plămădirea acestor noi realităţi, iar sărăcia izvoarelor scrise a dus la concepţia istoriografică a "conului de umbră" în care se consideră pierdute multe aspecte ale vieţuirii umane ale acestei perioade. În această situaţie, cercetarea arheologică este cea care are menirea să facă lumina atât de aşteptată şi dorită în acest spaţiu cronologic considerat de unii prea întunecat. Arheologii din Transilvania, specializaţi în abordarea şi cercetarea vestigiilor materiale ale primului mileniu creştin, au făcut dealtfel adesea lumină în istoria acestui spaţiu geografic şi cronologic, unii dintre aceştia, în mod lăudabil, chiar şi atunci când realităţile politico-naţionale ar fi preferat păstrarea întunericului sau măcar a acelui deja numit "con de umbră" asupra unor anumite mărturii arheologice. Sper ca arheologia să rămână mereu acea ştiinţă auxiliară a istoriei care să furnizeze cea mai concretă şi curată categorie de izvoare; materialul arheologic transmis direct de la cei ce l-au realizat, până la noi, fără vreo intermediere în general subiectivă dată de pana sau mintea vreunui istoric de odinioară.

Iată de ce salutăm şi considerăm foarte bine venită atât sesiunea de comunicări organizată la Sibiu pe tema "Relaţii interetnice în Transilvania" cât şi iniţiativa cuprinderii referatelor şi studiilor prezentate într-un volum colectiv, care nădăjduim să devină o lucrare de referinţă în cercetarea medievistică românească, o nouă lumină într-un mileniu din ce în ce mai puţin întunecat.

Subsecretar de stat