|
ARHEOLOGIE ŞI
ISTORIE (I)
Descoperiri din judeţul Caraş-Severin
Autor:
Sabin Adrian Luca ISBN 973-709-067-5, Editura Economică, 2004. Prelucrare
Web: Cosmin Suciu; Powered
by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural
Transilvanean în Context European
(IPTCE)
Descoperiri
arheologice L. Lăpuşnicel
(comună) 1. În hotarul comunei, la vest de fortificaţia romană din punctul Cetate, la 300-400 m de casa lui I. Domşneanu, s-au descoperit fragmente ceramice hallstattiene (MBR).[1] 2. Punctul Cetate. Punctul se află în hotarul comunei, la circa 700 m nord din dreptul bornei cu numărul 77 de pe şoseaua 57 B ce leagă localităţile Băile Herculane de Bozovici şi Anina, pe un platou, situat la poalele Dealului Vineşti. Primele cercetări de teren sunt efectuate de M. Macrea şi V. Moga între anii 1946-1947. Săpături arheologice s-au efectuat în anii 1975 şi 1977-1978. Fortificaţia romană are 60 / 60 m. La 1 km spre est se află o intersecţie a drumului roman. Construcţia este o statio. În timpul cercetărilor sistematice s-au descoperit şi vestigii hallstattiene (MBR).[2] Lăpuşnicu Mare
(comună) 1. Peştera de la Vălee sau De la Vălaie.
Peştera este situată la 5 km NNV de localitate. Aici sunt urme de faună preistorică.[3] 2.
Punctul Răduturi.
În hotar, fără alte precizări, sunt
semnalate două ridicături de pământ.[4]
3. Aici se amintesc ruinele unei cetăţi.[5] Lescoviţa (comuna
Naidăş) 1. Punctul Săliştea Mare. Punctul este situat la NE de vatra actuală a satului, pe malul din dreapta Nerei. Aici s-au descoperit fragmente ceramice preistorice şi ceramică medievală (secolele XIV-XV d.Chr.).[6] Liborajdea (comuna
Sicheviţa) 1. Punctul Valea Liborajdea. a. Locul Mare este o terasă care se află la gura văii, pe partea stângă, chiar lângă podul mare de aici. Materialele arheologice descoperite sunt piese din „silex”.[7] b. Punctul Odăi. Pe Valea Văcăriţei se află locul numit Odăi. Locul este situat pe o terasă înaltă, la Valea Odăilor, un afluent al Văii Liborajdea, cătunul Odăi. Materialele ceramice recoltate aparţin epocii mijlocii a bronzului (MG).[8] 2. Punctul Locul lui Brăilă sau Sub Magazin. În faţa Magazinului alimentar din localitate, fostul pichet de Grăniceri, lângă şoseaua Orşova – Moldova Veche s-a descoperit un depozit de bronzuri (seria Moigrad-Tăuteu, Ha B1). Sub magazin s-au descoperit materiale ceramice aparţinând culturii Basarabi. Tot aici s-au descoperit materiale arheologice din epoca bronzului, epoca dacică şi romană, precum şi numeroase cărămizi romane. Cuptoarele de var de aici ar fi funcţionat în epoca romană.[9] 3. Punctul Varniţă sau
Ciucur. Aici se află un izvor puternic. La 300 m de acesta s-a descoperit o lamă de sabie din bronz hallstattiană.[10] 4. În hotarul localităţii a existat o cetate, sub numele de Castra Inferiora Cisdanubiana Lybrasd. Aceasta a fost menţionată documentar în anii 1437, 1480 şi 1528.[11] Liubcova (comuna Berzasca) 1. Punctul Orniţa sau Orniţă. Aşezare
multistratificată aparţinând neoliticului şi eneoliticului
(culturile Starčevo-Criş şi Vinča). E. Comşa consideră că aşezarea evoluează de-a lungul a două faze: Orniţa (trei niveluri) şi Orniţa Vest (un nivel). Cercetările sistematice efectuate de S.A. Luca demonstrează existenţa a cinci niveluri de locuire succesive. Primul şi cel mai vechi nivel (V) aparţine culturii Starčevo-Criş IIIB de început; nivelurile IV-III reprezintă evoluţia, pe mai multe subniveluri, culturii Vinča din faza A1 până în faza B1; nivelurile II-I prezintă evoluţia culturii Vinča, o dată cu faza C. Între descoperirile deosebite de aici se află Statueta de la Liubcova I şi II, capodopere a modelării lutului, importante pentru semnificaţiile lor rituale (mascare, libaţie, costumare). Pe întinsul sitului s-a descoperit şi o monedă de secol IV d.Chr. Materialele arheologice se află la IAB, MBR şi MBT.[12] 2. În anul 1968, la 2,5 km mai sus de sat, apele Dunării au scos din mal o daltă de aramă. Poate că descoperirea este în legătură cu locuirea din punctul Orniţa.[13] 3. Punctul Ţiglărie. Înspre Berzasca, la aproximativ 600 m de Liubcova, pe teritoriul fostului depozit de lemne Fischer), se află urmele unei aşezări de la sfârşitul epocii bronzului (cultura Gârla Mare). Necropola Gârla Mare de aici este foarte întinsă. Mai tot timpul, aceasta este acoperită de apele lacului de acumulare Porţile de Fier. După supoziţiile descoperitorului aceasta se încheie în Ha A1. Într-una dintre urnele mormintelor Gârla Mare de aici s-a descoperit un depozit de bronzuri format din 43 de piese (Ha A1). Tot aici s-au descoperit şi vase dacice (mormânt – secolul II î.Chr.).[14] 4. În anul 1903 s-a descoperit pe teritoriul localităţii un celt de bronz turnat defectuos.[15] 5. Punctul Stenca Liubcovei. Situată între localităţile Liubcova şi Berzasca, în imediata vecinătate a Dunării, Stenca Liubcovei este o creastă stâncoasă cu pante abrupte din trei părţi, care bara accesul pe Valea Dunării. Pe creasta de est a dealului s-a semnalat o aşezare neolitică. Săpăturile arheologice de aici au început în anul 1976 şi au continuat până în 1983. Locuirea începe încă din epoca bronzului (cultura Vatina cu puternice influenţe Verbicioara), cu o fortificaţie cu val şi şanţ. Primei vârste a fierului îi aparţin o altă serie de materiale care au fost angrenate în valul primului nivel dacic. Cel mai bogat material arheologic aparţine epocii dacice (două niveluri de folosire a sitului). Primul nivel se încadrează între secolele III-II î.Chr., iar cel de al doilea între secolele I î.Chr.-I d.Chr. Ambele niveluri dacice reprezintă resturile unor fortificaţii de pământ, cu şanţ şi val, de tip pinten barat. Şi pantele extrem de abrupte ale dealului au fost locuite în vremea dacică, realizându-se mici terase, atâta cât să încapă o singură locuinţă. Câteva astfel de locuinţe au fost cercetate în anul 1981.[16] 6. Peştera de sub Stânca Liubcovei. Peştera se află sub stânca cu acelaşi nume. Materialele arheologice aparţin epocii bronzului şi perioadei dacice.[17] 7. În hotarul localităţii este semnalată o aşezare daco-romană de secolele III-IV d.Chr. şi o fortificaţie patrulateră.[18] Luncaviţa (comună)
1. Cariera
Luncaviţa. Aceasta a fost exploatată în epoca romană (probabil), medievală şi modernă.[19] |
