|
Institutul pentru
Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European ACTA
TERRAE SEPTEMCASTRENSIS IV ISSN
1583-1817 Editura
Economică, Sibiu 2004 Author : Maria-Emilia
Crîngaci ŢIPLIC Pages: 227 |
RECENZIE
In memoriam Radu Popa: temeiuri ale civilizaţiei româneşti în context european, coord. Daniela Marcu Istrate, Angel Istrate, Corneliu Gaiu, Cluj-Napoca, 2003, 507 p. il.
În primăvara anului 2003 la Sighişoara, în cadrul unei sesiuni omagiale, arheologici şi istorici, prieteni şi colaboratori, au sărbătorit, pe de o parte, 70 de ani de la naşterea arheologului, profesorului şi îndrumătorului Radu Popa, iar pe de altă parte au comemorat 10 ani de când a plecat în nefiinţă. Prezentul volum cuprinde majoritatea memoriilor, studiilor sau notelor dedicate memorie lui Radu Popa şi prezentate în conferinţa memorială.
Radu Popa, unul dintre promotorii arheologiei medievale româneşti, este autorul a numeroase studii şi cercetări, dintre care cele referitoare la istoria Transilvaniei erau mai apropiate de sufletul Magistrului. Importanţa radicală a activităţii sale constă în crearea unei adevărate şcoli de cercetare pentru arheologia medievală din ţara noastră.
Volumul se deschide cu un firesc şi emoţionant cuvânt înainte al unuia dintre discipoli (dr. Daniela Marcu Istrate), urmat de trecerea în revistă a cărţilor, studiilor şi comunicărilor, cronicilor, ghidurilor şi recenziilor semnate de profesorul Radu Popa.
Diversitatea tematică a articolelor şi largul interval cronologic al cercetărilor din cadrul volumului reflectă multitudinea preocupările arheologului Radu Popa. Scrierile din interiorul volumului sunt grupate în trei părţi, ele fiind încadrate în funcţie de tematica pe care au tratat-o.
Prima parte cuprinde memorii, amintiri şi note ale celor care l-au cunoscut şi care au dorit să aducă un elogiu scris lui Radu Popa, fiecare descriindu-l din perspectiva lui, aşa cum l-a văzut şi în acelaşi timp accentuând cele mai importante realizări ale activităţii sale: Fire deosebit de generoasă şi înzestrat cu mult umor şi căldură, a atras în preajma sa un mare număr de studenţi, de tineri […], devenind un adevărat şef de şcoală, demn de tradiţia înaintaşilor. […] a luat iniţiativa reorganizării activităţii de restaurare a monumentelor istorice contribuind direct la înfiinţarea CNMASI al cărei vicepreşedinte a devenit (Ion Motzoi-Chicideanu, In memoriam Radu Popa, p. 18-19); …am admirat la Radu Popa modul extrem de migălos în care urmărea şi rezolva problemele ridicate de săpătură (…), dar şi felul în care îşi organiza şi conducea colectivul … (Carol Kacsó, Radu Popa şi cercetarea arheologică din România, p.37); …după exemplul magiştrilor săi Ion Nestor şi Virgil Vătăşianu, Radu Popa era un îndrumător (Sergiu Iosipescu, Radu Popa. Confluenţe 1967-1993, p. 43).
Partea a doua a volumului
cuprinde un număr de 15 articole cu teme diverse De la antichitate la
evul mediu şi anume: interpretare a izvoarelor literare (Alexandru
Vulpe, Cum să-l înţelegem pe Herodot), comportament mortuar
(Ion Motzoi-Chicideanu, Câteva remarci asupra studiului descoperirilor
mortuare), arhitectură romană (Monica Mărgineanu Cârstoiu, The
Rhythm of Columns with Vitruvius. Remarks on the Geometric Principle in Roman
Architecture), materiale arheologice (Benkő Elek, Note privind
descoperirile de bronzuri medievale din Transilvania, Nicolaus Boroffka, O
piesă de argint din zona Târnavelor, Adrian Ioniţă, Bogdan
Ciupercă, Depozitul de la Plopu (jud. Prahova), Dan Gh. Teodor, Topoare
medievale timpurii în regiunile carpato-nistriene, Ioan Crişan, Doi
pinteni medievali descoperiţi pe valea Crişului Negru, Aurel
Dragotă şi colab., Archaeological Researches in Alba-Iulia –
“Spitalul Veterinar” and “Canton CFR”(1961-1962), Maria Venera
Rădulescu, Cahle medievale din Muntenbia decorate cu scena “cavalerul
cu mantie” (secXV-XVI); Szőcs Péter Levente, Vase ceramice de uz
comun descoperite cu tezaure monetare din Transilvania (sec. XVI-XVII));
arheologia aşezării (Ioan Stanciu, Tiberius Bader, O nouă
aşezare medievală timpurie din zona nord-vestică a României
(Turulung-Vii, jud. Satu-Mare); Cornel Gaiu, Locuirea
medievală timpurie (sec. VIII-IX) de la Stupini “Vătaştină”, jud. Bistriţa
Năsăud; Radu
Popa, Gh. Matei, Virgil Şt Niţulescu, Elena Renţa, Aşezarea
meideval timpurie de la feteşti – Vlaşca, jud. Ialomiţa);
istorie socială (Viorel Achim, Stăpânirile cneziale în Banat.
Consideraţii asupra cotelor patrimoniale).
Examinând articolele cu privire la evul mediu ne-am oprit doar asupra celor
care reprezintă un caracter inedit sau lansează noi teorii. Ion
Motzoi-Chicideanu atrage atenţia prin studiul său asupra
importanţei examinării obiceiurilor funerare, care pot oferi date de
ordin mai ales social şi cultural şi religios în completarea
preocupărilor de ordin strict cronologic, care precumpănesc
astăzi în literatura de specialitate. Autorul încearcă o definire a
caracterului funerar pentru deosebirea descoperirilor mortuare certe
faţă de alte situaţii/complexe arheologice conţinând
resturi osteologice umane, dar având un alt caracter.
Benkő Elek reanalizează
patru obiecte de bronz din Transilvania, încercând printr-o exploatare
de analogii, să facă o datare mai exactă sau atribuire
corectă. Astfel, vasul turnat din bronz cu trei picioare descoperit în
hotarul localităţii Baraolt este atribuit, pe bună dreptate,
coloniştilor saşi, după ce literatura de specialitate a
considerat că ar fi aparţinut pecenegilor. Benkő Elek readuce în
discuţie celebrul obiect medieval de bronz – aquamanila cu cap uman de la
Şelimbăr, punând sub semnul întrebării teoria conform
căreia piesa ar indica locul de origine al coloniştilor saşi.
Autorul mai analizează critic încă două piese: un fragment de
cădelniţă descoperită la cetatea Bud şi un fragment de
corpus de Christos descoperit la Cristuru Secuiesc şi datat la începutul
secolului al XIV-lea. Felul în care s-au prezentat problemele conturează
o imagine cu multe elemente nesigure (problema existenţei şi
relaţiilor atelierelor locale), dar foarte interesante. Însă
concluziile la care ajunge autorul nu sunt deloc noi, ştiut fiind faptul
că comunitatea germană medievală a avut un rol însemnat în
influenţarea culturii materiale din Secuime şi din Transilvania.
Ioan Stanciu şi Tiberius Bader aduc în discuţie aşezarea
medievală timpurie de la Turulung Vii (jud. Satu-Mare), ce prezintă
un interes deosebit deoarece situl apare la extremitatea nord-vestică a
României, la marginea vestică a Depresiunii Oaş, şi care are
punctul de greutate în a doua jumătate a secolului al VII-lea şi
prima jumătate a secolului al VIII-lea. Autorii presupun că
locuitorii aşezărilor din nord-vestul României, de felul celei de la
Turulung-Vii ar fi fost, probabil, slavi. În finalul studiului este
prezentată o repertoriere a aşezărilor din nord-vestul României
databile în a doua jumătate a sec. VII şi prima jumătate
a sec. VIII şi o listă a obiectivelor slave timpurii din a doua
jumătate a sec. VI – sec. VII
timpuriu (orizontul Lazuri-Pişcolţ).
O descoperire arheologică cu totul insolită pentru teritoriul de
la nord de Dunăre este depozitul de la Plopu (jud. Hunedoara). Depozitul
cuprinde un cazan din aramă, un topor din fier, piese din fier de la car
şi 11 monede bizantine şi are un caracter unicat, deoarece atât din
punct de vedere numismatic este singurul tezaur de monede bizantine din bronz
de secol XI găsit în spaţiul dintre Carpaţii Meridionali şi
Dunăre, cât şi a celorlalte piese, în primul rând al cazanului.
Adrian Ioniţă şi Bogdan Ciupercă atribuie depozitul
pecenegilor refugiaţi din cetăţile dobrogene în Muntenia în timpul
sau după revolta oraşelor, pentru a se pune la adăpost de
pedepsele ce au urmat în 1078.
Dan Gh. Teodor face o analiza de ordin tipologic a topoarelor din fier cu aripioare din perioada secolelor VII-XI d. Chr. din regiunile carpato-nistrene. Din cadrul perioadei şi teritoriului amintit autorul listează un număr de 35 de piese, deosebind în principal trei tipuri de topoare şi făcând bune analogii cu spaţiile din jur. Descoperirea şi prezenţa unui număr mare de topoare de luptă din regiunile de la est de Carpaţi este pusă, fără certitudine, pe seama existenţei unor formaţiuni militare, bine organizate în perioada secolelor IX-X, sau a unor formaţiuni politice.
A treia parte a volumului intitulată Monumente şi ansambluri istorice adună un număr de19 articole, din care menţionăm doar câteva: Romanische Dorfkirchen des 13. Jahrhunderts in Westungarn (Ilona Valter), Rotonda de la Orăştie (Zeno-Karl Pinter), Monasterium Kenez (Suzana Móré Heitel), Elemente de fortificare la vechea reşedinţă domnească din Câmpulung (Gheorghe. I. Cantacuzino), Feldioara / Marienburg, in the Last Middle Age. Archeological Contributions to the History of the Settlement in the 15th – 16th Centuries (Daniela Marcu Istrate), La manoir Apafi de Mălâncrav (Dép. De Sibiu). Une description Archéologique (Angel Istrate), Repertoriul fortificaţiilor medievale din piatră aflate în partea central sudică a Transilvaniei (secolele XIII-XVI) (Thomas Nägler, Petre Munteanu Beşliu), Sântana de Mureş. Picturile murale din biserica reformată (Dana Jenei, Kiss Lorand, Pál Péter), Împărăţia lui Dumnezeu – o propunere iconografică (Ecaterina Cincheza-Buculei),Sântana de mureş. Picturile murale din biserica reformată (Dana Jenei şi col.) Cercetări de arheologie medievală pe valea Bistrei (Dumitru Ţeicu, Dacian Rancu), Biserica Sf. Nicolae din Bălineşti. Campania din anul 2002 (Voica Maria Puşcaşu), Despre interesul lui Andrei Veress pentru cetăţile Transilvaniei (Ioan Opriş).
Din cadrul celor enumerate ne oprim doar asupra celor care constituie un caracter insolit sau inedit pentru istoriografia şi spaţiul românesc. Astfel, studiul Ilonei Valter ne aduce la cunoştinţă o parte din rezultatele cercetărilor ungureşti despre bisericile romanice din secolul al XIII-lea din Ungaria de vest, schiţând evoluţia planimetrică a tipului de biserică parohială din secolele XI-XIII.
Una dintre piesele grele ale acestui volum este articolul
arheologului Zeno-Karl Pinter despre rotonda de la Orăştie. Acest
edificiu ecleziastic datorită arhitecturii sale neobişnuite pentru
spaţiul românesc este de o importanţă deosebită şi
crucială pentru istoria şi arhitectura medievală a
Transilvaniei. În prima fază a construcţiei, rotonda construită pe cel puţin două
etaje, cu navă circulară şi absidă semicirculară, a
făcut parte dintr-un complex nobiliar, o curte seniorială, ce se
dezvoltă pe un grind de mlaştină, amplificând şi
consolidând o incintă din pământ şi lemn, alături de un
turn locuinţă din piatră. Rotonda era în prima jumătate
a secolului al XII-lea, capelă de curte, respectiv o capelă
dublă (Doppelkapelle), cu un subsol ce putea asigura locul de criptă
a familiei ctitorilor, cu parterul înalt ce deservea necesităţile
cultice şi poate cu un etaj de
luptă, având în vedere poziţionarea pe valul fortificaţiei cu
palisadă. Într-o a doua etapă, în secolul al XIII-lea, edificiul
este lărgit cu un portic, devenind astfel tranzitoriu biserică
parohială, până la ridicarea primei biserici romanice. După
edificarea bisericii romanice, rotonda va deveni într-o a treia etapă,
capelă cimiterială, iar subsolul va deveni osuar.
Suzana Móré Heitel completează repertoriul bisericilor medievale de pe valea inferioară a Mureşului prin descoperirea şi publicarea unor sumare descrieri şi a unei schiţe de plan, aflate în manuscris, privind vestigiile medievale existente încă la Nădlac în secolul al XIX-lea. Dacă autoarea reuşeşte localizarea ruinelor bisericii descrise de Pál Molnár, ce par a fi vestigiile fostei Monasterium Kenez, în privinţa încadrării cronologice îşi păstrează oarecare rezerve, de altfel întemeiate, în lipsa unor cercetări arheologice.
Noi informaţii etalează şi studiul Danielei Marcu Istrate ce prezintă din perspectivă arheologică unele aspecte ale localităţii Feldioara din secolele XV-XVII. După un scurt istoric al cercetărilor arheologice referitoare la Feldioara şi după o sumară descriere stratigrafică şi istorică a sitului arheologic, accentul este pus pe descrierea atelierului de olar şi a cahlelor plăci cu decor în relief produse de acest atelier.
Angel Istrate face un raport detaliat al cercetărilor arheologice realizate în anul 2001 la conacul Apafi din Mălâncrav, clarificând în linii mari evoluţia monumentului actual (secolele XVI-XX) şi soluţionând principalele etape de construcţii şi modificări ale conacului (secolele XVI-XX), ce reprezenta clădirea cea mai importantă a unui ansamblu care presupunea grădini, 2 curţi, o clădire separată pentru intrare şi un sistem complex pentru anexe.
În final, nu putem decât să apreciem pozitiv majoritatea articolelor ce aduc informaţii valoroase şi inedite pentru istoria şi cultura materială din România. Câteva studii sunt scrise direct într-o limbă de circulaţie internaţională, iar cele care sunt scrise în limba română sunt însoţite de rezumate în limba engleză, franceză sau germană, astfel rezultatele cercetărilor fiind accesibile şi specialiştilor străini.
