Revista Acta Universitatis Lucian Blaga - seria Iurisprudentia a fost publicată pentru prima dată în anul 2001. Ea și-a făcut apariția din inițiativa Facultății de Drept din Sibiu, ca un răspuns la necesitatea de a face cunoscută instituția noastră, continuatoare a Academiei de Drept din Sibiu. Deși tânără, revista se vrea a fi un cadru de dezbateri și cercetări academice întreprinse de condeiele cele mai de seamă ale științei juridice românești. De asemenea, ea are ca obiectiv racordarea la marele circuit al ideilor și culturii contemporane mondiale.
Concepția revistei este inedită și se încearcă, de la un număr la altul, îmbunătățirea programului său. Astfel, ea cuprinde părțile tradiționale: Studii de drept public și privat, Jurisprudență rezumată, Jurisprudență adnotată, Recenzii.
În viitor, ea se dorește a fi o publicație de referință în domeniul dreptului, fiind deja apreciată de comunitatea știintifică națională. În perspectivă, revista îşi propune intensificarea schimburilor științifice cu alte publicații de specialitate străine și includerea în cataloage centralizatoare de rezumate pe domeniu. Începând cu anul 2006, revista Acta Universitatis Lucian Blaga - seria Iurisprudentia a fost cotată în prestigioasa bază de date americană HeinOnline, iar materialele sunt publicate integral și în limba engleză. De asemenea, revista se află indexată și în cunoscuta bază de date CCEOL (Central and Eastern European Online Library), putând fi consultată la adresa www.ceeol.com .
Revista poate fi consultată în format electronic pe pagina web a bazei internaționale de date HeinOnline. |